România, în centrul unei dezbateri europene despre viitorul universităților. Declarația de la Florența
Miniștrii Educației din statele europene au lansat la Florența o dezbatere privind viitorul universităților europene și au adoptat „Declarația de la Florența”, document care stabilește trei priorități majore pentru învățământul superior.
România a avut un rol central în reuniune, deținând președinția Consiliului Superior al Institutului Universitar European.
Summitul ministerial a avut loc în perioada 7–9 mai, la Florența, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existență a Institutului Universitar European (EUI). La reuniune au participat miniștri ai Educației, lideri universitari și oficiali europeni, iar România a coordonat lucrările prin președinția Consiliului Superior al EUI, exercitată de rectorul SNSPA, Remus Pricopie.
Potrivit documentului adoptat la finalul reuniunii, universitățile europene trebuie să joace un rol esențial în apărarea democrației, a gândirii critice și a rezilienței societăților europene. Declarația subliniază că „Europa va fi la fel de puternică precum universitățile sale sunt libere, deschise și de încredere”, conform Edupedu.
Cele trei priorități stabilite pentru universitățile europene
Documentul stabilește trei direcții principale pentru viitorul universităților europene:
un nou contract social pentru universități, construirea unui spațiu european integrat al educației superioare și cercetării și consolidarea unei guvernanțe bazate pe integritate, calitate și încredere publică.
La reuniune a participat și ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, care a transmis că România susține valorile și misiunea Institutului Universitar European. Potrivit Ministerului Educației, oficialul român a evidențiat contribuția EUI la cercetarea europeană și la dezvoltarea Uniunii Europene.
În cadrul summitului au transmis mesaje și mai mulți lideri europeni, printre care președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, președintele Consiliului European, António Costa, dar și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
România și Republica Moldova vor organiza reuniunea Bologna din 2027
Declarația adoptată la Florența pregătește și Conferința Ministerială a Procesului Bologna din mai 2027, care va fi organizată la Iași și Chișinău de către România și Republica Moldova.
Organizatorii au precizat că procesul de consultare privind viitorul universităților europene a început încă din 2024 și a implicat reprezentanți ai mediului academic, autorități publice și organizații civice.