Gabriel Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, anunţă că la nivelul Ministerului Educaţie se poartă discuţii pentru ca profesorii să nu se mai ocupe de bursele sociale ale elevilor.
Gabriel Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, anunţă că la nivelul Ministerului Educaţie se poartă discuţii pentru ca profesorii să nu se mai ocupe de bursele sociale ale elevilor.
Dacă o catastrofă globală ar lovi planeta, nu există un loc complet sigur. Un studiu recent arată însă că o țară ar fi mai bine pregătită decât toate celelalte pentru a face față unei game largi de amenințări.
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii.
Ai cumpărat ciocolată amăruie cu migdale şi sare de mare de la Mega Image? Atenție, poate conţine pietre de mici dimensiuni. Lanțul de magazine a anunțat că a retras de la vânzare lotul cu probleme.
Mai avem încă 10 kilometri de autostradă. Este vorba despre o porţiune din A0, asta înseamnă că odată cu acest lot Capitala va fi legată de drumul spre mare, deci se va putea circula continuu pe autostrada pe o lungime de 236 de kilometri.
Ai făcut grătar cu mici, cârnați și carne suculente și apetisante. Toate acestea merg cu o bere rece, ar spune mulți. Însă ce te faci dacă nu ai destul timp să răcești această boutură? Iată un truc ce ajută să ai cea mai bună bere în cîteva minute.
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu l-a primit miercuri pe ambasadorul agreat al Republicii Turcia la Bucureşti, Özgür Kıvanç Altan, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.
Kremlinul a avertizat cu privire la deteriorarea în continuare a relaţiilor ruso-germane dacă Berlinul va livra tancuri de luptă Leopard Ucrainei, în momentul când presiunea creşte asupra Germaniei pentru a autoriza trimiterea acestor blindate.