Potrivit numerologilor, anumite persoane se remarcă printr-o sensibilitate aparte și o capacitate deosebită de a percepe emoțiile celor din jur. Această empatie le-ar putea ajuta să înțeleagă mai ușor stările de spirit ale celorlalți.
Potrivit numerologilor, anumite persoane se remarcă printr-o sensibilitate aparte și o capacitate deosebită de a percepe emoțiile celor din jur. Această empatie le-ar putea ajuta să înțeleagă mai ușor stările de spirit ale celorlalți.
Cum totul s-a scumpit și se scumpește, și prețurile pentru organizarea unei nunți au explodat. Doar meniul la un restaurant fără mari pretenții a ajuns să pornească de la circa 500 de lei. Prin urmare, pentru a le rămâne și mirilor ceva, și darul trebuie să fie mai consistent.
Un cuplu și-a anulat nunta cu 4 zile mai înainte. Ce greșeală au făcut și ce au cerut invitaților? Iată cum s-a întâmplat totul și ce i-a făcut pe invitați să refuze nunta?
Sabia lui Ștefan cel Mare, primită în dar de la Papa Sixt al VI-lea pentru rolul decisiv jucat în apărarea creștinătății, se află de peste 400 de ani în muzeul Topkapî din Istanbul. Cum a ajuns arma în mâinile turcilor?
Costurile ridicate de viață din Marea Britanie îi descurajează pe britanici să participe la nunțile prietenilor și ale familiei în acest an. Costul mediu al participării la o nuntă este în prezent de aproximativ 567 de lire sterline per invitat.
Liviu Vârciu și Anda Călin au organizat o petrecere de botez de vis în cinstea băiețelului lor, cu aproximativ 300 de invitați, într-o locație de lux din zona Otopeni, în luna septembrie, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit, se pare, cu cea din târg.