Studiile au arătat că reutilizarea stimulatoarelor cardiace preluate de la cadavre nu reprezintă un pericol real dacă sunt sterilizate corespunzător dar această procedură este ilegală în România. Un doctor care implanta astfel de dispozitive a fost arestat.
Parchetul General a anunţat că a pus sub urmărire penală alţi doi medici şi un fost manager de spital, acuzaţi că l-au ajutat sau i-au furnizat cardiologului Dan Tesloianu de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi stimulatoare cardiace extrase din cadavre.