Germania e în criză politică, după ce cancelarul social-democrat Olaf Scholz și-a pierdut sprijinul, și organizează alageri anticipate. Iar conservatorii sunt favoriţi, potrivit sondajelor, după ce au prezentat un program puternic de dreapta.

CDU cere ca Germania să o numească pe Ursula von der Leyen din nou președinte al Comisiei Europene. Cancelarul german trebuie să o nominalizeze pe Ursula von der Leyen ca următoarea președintă a Comisiei.
Printre noile măsuri pentru mediul economic anunțate de Guvern, odată cu trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă, se află și posibilitatea de socilitare a amânării ratelor la bănci pentru persoanele fizice şi juridice prelungită până la 15 iunie.
Partidele pro-UE au reușit să păstreze controlul Parlamentului European, în urma scrutinului pentru legislativul comunitar.
Coaliția de guvernământ din Germania, condusă de cancelarul Angela Merkel, încearcă azi să evite destrămarea din cauza politicii față de imigranții care sosesc în Germania, dar care sunt înregistraţi deja în alte ţări din UE.