Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, profesorul Alexandru Rafila, afirmă că, până la finele acestui an, ar putea fi autorizate două vaccinuri dintre cele patru la care lucrează mari asocieri de companii.
Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, profesorul Alexandru Rafila, afirmă că, până la finele acestui an, ar putea fi autorizate două vaccinuri dintre cele patru la care lucrează mari asocieri de companii.
Guvernul Statelor Unite a atribuit companiei AstraZeneca 486 de milioane de dolari pentru dezvoltarea şi furnizarea a până la 100.000 de doze de tratament cu anticorpi pentru COVID-19, o clasă similară cu a medicamentului cu care a fost tratat preşedintele Donald Trump.
Preşedintele Donald Trump şi-a făcut sâmbătă prima apariţie la un eveniment public de la revenirea la Casa Albă în urma celor trei zile de internare în spital după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19.
Opt cadre medicale de la Secţia de Radiologie a Spitalului Municipal Schuller din Ploieşti au fost confirmate cu noul coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică declarând focar de COVID-19 la această unitate medicală.
O echipă de cercetători condusă proaspăta câștigătoare a premiului Nobel pentru Chimie, Jennifer Doudna, este pe punctul de a realiza un test Covid care poate detecta prezența coronavirusului în numai 5 minute, scrie ScienceMag.
Statele UE au căzut de acord să-şi coordoneze acțiunile atunci când impun restricţii ce afectează libera circulaţie între ele, în condițiile în care Europa a devenit noul focar de COVID al planetei, înregistrând o creştere accelerată a cazurilor de infecție cu SARS-CoV-2.
România rămâne pe un val de creștere a îmbolnăvirilor cu coronavirus, fiind înregistrate, în ultimele 24 de ore, 3.186 de cazuri noi, iar numărul pacienților din terapie intensivă crește din nou, la 613, arată, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GSC).
Un bărbat din Sibiu confirmat cu COVID-19 a trăit o experiență neplăcută, după ce s-a prezentat la spital pentru internare, așa cum i-a fost indicat de DSP.