
Soțul gimnastei Simona Amânar, ales viceprimar al Timișoarei
Avocatul Cosmin Tabără (PNL) a fost ales marți, cu 21 de voturi, viceprimar al municipiului Timișoara în ședința Consilului Local. Numirea vine cu o întârziere de peste două luni.
Avocatul Cosmin Tabără (PNL) a fost ales marți, cu 21 de voturi, viceprimar al municipiului Timișoara în ședința Consilului Local. Numirea vine cu o întârziere de peste două luni.
Un scandalos schimb de teren, în care una dintre părţi era Primăria, şi un vot controversat în Consiliul Local cu sprijinul decisiv al aleşilor PNL apropiaţi de Costel Alexe s-au transformat într-un dosar penal al DNA ce va exploda în următoarele zile la Iaşi.
Alegerile, de la care partidele ieşene aşteptau o clarificare a situaţiei complicate din Consiliul Local al municipiului Iaşi, par să fi adus şi mai multe necunoscute în ecuaţie. Modul neaşteptat în care s-au împărţit mandatele pe partide face greoaie crearea de alianţe simple.
Liberalii s-au impus la alegerile locale în judeţul Iaşi. Primarul Mihai Chirica a mai obţinut un mandat iar Costel Alexe a câştigat şefia Consiliului Judeţean (CJ). În judeţ au fost şi surprize: Podu Iloaiei şi Paşcani, fiefuri PSD, au fost adjudecate tot de PNL.
“Vile turistice P+2E”, atât putea să ridice Blue Beach SRL în Mamaia, la plajă, pe un teren cumpărat de la Primăria Constanța. Dar primarul Decebal Făgădău a considerat că e puțin și a împins în Consiliul Local o Hotărâre care dă dreptul firmei să ridice blocuri de opt etaje.
O femeie transgender de etnie romă, care îşi declară deschis profesia de lucrătoare sexuală, a decis să candideze la Consiliul Local al sectorului 2. Newsweek România vă prezintă povestea tumultoasei sale vieți.