PSD analizează o reformă administrativ-teritorială care ar putea duce la comasarea a aproximativ 1.700 de comune și la eliminarea a până la 18.000 de mandate de aleși locali după 2028.
PSD analizează o reformă administrativ-teritorială care ar putea duce la comasarea a aproximativ 1.700 de comune și la eliminarea a până la 18.000 de mandate de aleși locali după 2028.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi că toate hotărârile privind comasarea unor instituții din subordinea Primăriei Municipiului București au fost contestate în instanță.
România va renunța la județe și va trece la regiuni. Ce ar însemna o reformă administrativă? Premierul Marcel Ciolacu a primit aprobare în Consiliul Politic Național al PSD să demareze reorganizarea administrativ teritorială printr-un proiect de lege.
Marcel Ciolacu a declarat că decizia privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare a fost una "foarte bună", el adăugând că altfel prezenţa la vot ar fi fost sub 25%.
Liderii PNL și PSD au convenit asupra unui calendar al alegerilor din acest an. Astfel, primul scrutin va fi pe 9 iunie când vor fi comasate alegerile Locale și cele Europarlamentare. Însă sunt mai multe semne de întrebare cu privire la constituționalitatea acestora.
Ciucă și Ciolacu au anunțat calendarul alegerilor din 2024. Iată când vor merge românii la vot.
În zioua în care PNL și PSD decid dacă vor comasa alegerile locale cu cele europarlamentare, un sondaj Avangarde arată că PSD și PNL au puțin peste 50% în sondaje. Sondajul spune că populația este favorabilă unui număr maj mic de alegeri.
PNL și PSD, „la braț” într-o alianță electorală. Cioacu: „Va da stabilitatea României”. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că una dintre soluțiile discutate este posibilitatea unei alianțe electorale sau politice între PSD și PNL.