Primarul Mihai Chirica i-a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, pe cei doi viceprimari aleşi săptămâna trecută şi pe administratorul oraşului, pe care l-a desemnat direct zilele trecute.
Primarul Mihai Chirica i-a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, pe cei doi viceprimari aleşi săptămâna trecută şi pe administratorul oraşului, pe care l-a desemnat direct zilele trecute.
Fostul deputat Petru Movilă a fost răsplătit cu o funcţie publică, după ce, în Consiliul Local, cei doi consilieri PMP ajută la formarea unei majorităţi. Movilă va avea mai mult atribuţii de reprezentare a municipalităţii în relaţia cu Guvernul, Parlamentul, Prefectura sau CJ.
Concursul pentru postul de city-manager al Timișoarei a atras un număr record de candidați, fenomen fără precedent în administrația din România.