Ministrul Sănătății, Roman Prymula a fost fotografiat săptămâna trecută de reporterul unui tabloid în momentul în care ieşea dintr-un restaurant care ar fi trebuit să fie închis în virtutea regulilor impuse pentru combaterea pandemiei de Covid-19.
Ministrul Sănătății, Roman Prymula a fost fotografiat săptămâna trecută de reporterul unui tabloid în momentul în care ieşea dintr-un restaurant care ar fi trebuit să fie închis în virtutea regulilor impuse pentru combaterea pandemiei de Covid-19.
Cehia a revenit la carantină, pentru a opri valul uriaș de infectări cu SARS-COV 2 din ultima perioadă. În mai, foarte multă lume lăuda ridicarea restricțiilor din Cehia.
Cehia, ce are o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, a consemnat până în prezent 129.747 de cazuri de COVID-19, dintre care 59.901 de pacienţi care s-au vindecat.
Republica Cehă a înregistrat marţi 8.325 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, a doua cea mai mare valoare a acestui indicator de la începutul pandemiei cauzate de noul coronavirus, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii ceh, potrivit Reuters.
O nouă stare de urgenţă a intrat în vigoare la nivel naţional în Cehia, la miezul nopţii de duminică spre luni, informează dpa.
Cehii care au fost testaţi pozitiv la coronavirus pot vota din maşini în cele 78 de secţii de vot deschise miercuri special pentru ei în cadrul alegerilor regionale şi pentru Senat.
O vizită în Taiwan, începută pe 3 septembrie, a președintelui Senatului Ceh, Vystrcil Milos, în fruntea unei delegații de 90 de membri, între care mulți oameni de afaceri, a avut reverberații globale.
UEFA a obligat naționala Cehiei să joace în această seară cu Scoția. Cum exista riscul declanșării unui focar de coronavirus după ce doi membri ai delegației au fost depistați pozitiv, cehii au înlocuit tot lotul și tot stafful tehnic.