O fată şi un băiat, ambii în vârstă de 16 ani, au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile după ce au avariat mai multe autoturisme care fuseseră ridicate din Sectorul 4 şi parcate într-o zonă împrejmuită.
O fată şi un băiat, ambii în vârstă de 16 ani, au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile după ce au avariat mai multe autoturisme care fuseseră ridicate din Sectorul 4 şi parcate într-o zonă împrejmuită.
Abrogarea parcării gratuite pentru autoturismele electrice şi hibride, alături de reorganizarea aparatului de specialitate al primarului general, se numără printre proiectele ce vor fi dezbătute în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.
Autorităţile din judeţul Constanţa au activat Planul Roşu de Intervenţie, după ce un autocar s-a răsturnat în zona localităţii Tariverde, după un accident, în care a fost implicat şi un autoturism.
Cât este rovinieta, pentru fiecare tip de vehicul? Lista actualizată completă. Taxa de drum este obligatorie pentru orice vehicul de transport persoane sau marfă, care circulă pe drumuri.
Accident grav în Constanța soldat cu 5 victime, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent. Un accident rutier grav a avut loc miercuri în cartierul Palazu Mare din Constanța. În coliziune au fost implicate două autoturisme în care se aflau 7 persoane, dintre care 2 copii.
Accident violent între un autobuz şi un autoturism. Impactul a fost devastator. Cele două vehicule s-au ciocnit dur, pe DJ 687, între Hunedoara şi Călan.
Accident grav în Vâlcea. Două persoane au fost transportate de urgență la spital după ce un autobuz în care se aflau 10 pasageri a intrat în coliziune cu trei autoturisme, chiar în centru orașului.
Două autoturisme, un SUV şi o cisternă s-au ciocnit pe DN 10, în Covasna. Traficul este oprit temporar pe DN 10 Întorsura Buzăului şi Crasna, în zona localităţii Sita Buzăului.