Șase bărbați și un copil au urcat porcul pe bloc și l-au sacrificat fără nicio jenă, chiar dacă animalul zbiera disperat. După ce l-au sacrificat, l-au și pârlit ca să fie tacâmul complet.
Șase bărbați și un copil au urcat porcul pe bloc și l-au sacrificat fără nicio jenă, chiar dacă animalul zbiera disperat. După ce l-au sacrificat, l-au și pârlit ca să fie tacâmul complet.
Un reporter din Chile care transmite în direct despre creşterea numărului de jafuri a fost el însuşi victima unui furt.
Se regăsește în Parcul Natural Apuseni beneficiind de statutul de specie „strict protejată” pe baza statutului racului-de-ponoare, specie care până recent cuprindea populațiile racului bihorean.
Se întâmplă în casa lui Susan Kehoe, o femeie din statul american New Jersey, care a reușit să dreseze animalul.
Personajul George Simion este evoluția firească a lui Ion Iliescu pentru că „Măi, heterosexualule!" este doar evoluția firească pentru „Măi, animalule!"
Dosarul penal al fostului director al Administraţiei Bazinale a Apelor Prut-Bârlad devine tot mai gros. Procurorii DNA au extins cercetările în cazul acestuia.
Studiul comun realizat de experţi chinezi şi specialişti ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a ajuns la concluzia că transmiterea coronavirusului la om de la un animal intermediar este o ipoteză ''de la probabilă la foarte probabilă''.
Un bărbat din comuna Afumați și-a încărcat căruța cu materiale combustibile, a înhămat calul și a apoi a dat foc atelajului. Animalul a fost salvat, iar piromanul a fost internat la psihiatrie și ar putea fi arestat.