Modul prin care românii pot scăpa de datoriile la stat a fost publicat. Ce scrie în document? Ce trebuie să facă persoanele fizice cu datorii peste sau sub 5.000 de lei la stat
Modul prin care românii pot scăpa de datoriile la stat a fost publicat. Ce scrie în document? Ce trebuie să facă persoanele fizice cu datorii peste sau sub 5.000 de lei la stat
Poștaşii se transformă în recuperatori de datorii. Ei vor merge în numele Fiscului la românii cu restanţe, dar îi vor informa şi despre cum pot beneficia de amnistia fiscală.
Tudorel Toader se arată viteaz la doi ani după ce a părăsit postul de ministru al Justiției. El publică un mesaj telefonic în care baronul PSD Oprișan îi transmite că îi va cere demisia pentru că nu a promovat OUG de amnistie și grațiere.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis că nu este de acord cu o amnistie în privinţa amenzilor date în starea de alertă şi în cea de urgenţă.
Cunoscutul luptător împotriva justiției, deputatul PSD Eugen Nicolicea și-a conservat privilegiile și în 2019, potrivit declarației sale de avere depusă în urmă cu patru zile.
Guvernul a aprobat vineri o amnistie fiscală parțială propusă de Ministerul Finanțelor pentru dobânzi, penalități și alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanțelor până la data de 15 decembrie 2020, potrivit unui comunicat al Finanțelor.
Fostuil ministru al Justiţiei Tudorel Toader afirmă că apreciază decizia de respingere a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea - luată de coaliţia PSD - ALDE.
După întâlnirea de miercuri cu premierul Dăncilă, ALDE a anunțat că-și menține opinia că este nevoie de „o restructurare de amploare a Executivului”, dar nu a mai invocat posibilitatea ieșirii de la guvernare.