Vorbind despre amendamentele supuse votului în Senat cu privire la Decarbonizare, premierul Ilie Bolojan a precizat, în dezbaterea de marți, că dacă statul nu nu va închide centralele pe cărbune, s-ar putea să se aleagă cu penalități.
Vorbind despre amendamentele supuse votului în Senat cu privire la Decarbonizare, premierul Ilie Bolojan a precizat, în dezbaterea de marți, că dacă statul nu nu va închide centralele pe cărbune, s-ar putea să se aleagă cu penalități.
Primarul Timișoarei și liderul USR, Dominic Fritz, ar putea rămâne fără mandatul de primar printr-un amendament depus de PSD la noua lege a integrității.
PNL a depus un amendament pentru ca, în situația în care referendumurile naționale și locale sunt organizate în aceeași zi cu alegerile prezidentiale, parlamentare, europarlamentare sau locale, alegătorii să voteze în aceleași secții de votare.
Impozitul pe concediile medicale va fi eliminat. Proiectul a trecut azi de Senat și urmează să ajungă la Camera Deputaților.
PSD bate oficial în retragere și anunță pe diferite voci că va retrage chiar astăzi amendamentul controversat prin care orice ageamiu fără studii ar fi putut să fie membru în Consiliul de Administrație al Portului Constanța.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii, care are ca obiect reglementarea organizării şi funcţionării Consiliului propunându-se spre abrogare Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare.
Premierul Florin Cîțu a afirmat, vineri seară, că amendamentul pregătit de Ludovic Orban şi Florin Roman, care prevede 24 de călătorii gratuite pentru studenţi, ar putea creşte deficitul bugetar, dacă nu prevede o sursă de finanţare.
Rectorii ar putea să-și păstreze mandatul pe viață, potrivit unor modificări aduse Legii Educației și aprobate astăzi de Senat în calitate de for decisiv.