Margit Timakov, președinta Asociației Estoniene a Profesorilor, a explicat, într-un interviu, de ce parcursul profesional didactic liniar, rigid este de domeniul trecutului.
În ce mod diferă perspectivele actuale asupra carierei didactice de cele din trecut?
Cariera didactică s-a schimbat în ultimii ani, în ultimele decenii pentru că predarea, în general, educația a devenit mai flexibilă, ceea ce înseamnă că și profesia didactică trebuie să fie mai flexibilă. Poate că, peste 20, 30 de ani, se va considera că profesorul va preda o singură disciplină, își va ține orele și atât. În prezent însă, se vorbește mult despre colaborare la nivel de școală, despre colaborare la nivel național și internațional, ceea ce mărește numărul responsabilităților și sarcinilor pentru profesori. Sunt multe persoane pe piața muncii dispuse să vină într-o școală și să țină una, două ore, poate chiar să țină un curs opțional, însă nu sunt pregătite să-și ia angajamentul de a deveni profesor cu normă întreagă. Prin urmare, trebuie să le permitem acestor persoane, care sunt dispuse să se implice în viața școlară, în educație, trebuie să le permitem să-și pună în practică intenția.
Care este traiectoria tipică a unei cariere didactice?
Profesia didactică nu este o carieră în care mobilitatea profesională este doar ascendentă. Ea poate fi de apropiere sau în salturi, de depărtare sau circulară, poate presupune perspective diferite. De asemenea, de multe ori, în profesia didactică, schimbările în carieră, ascensiunea în carieră are loc în interiorul profesorilor. Nu este o mișcare verticală sau orizontală, ci una hibridă, caleidoscopică. Schimbarea de carieră are loc, prin urmare, în forul interior al persoanei, în urma dobândirii de competențe noi, în urma recunoașterii acestor noi competențe, iar mai apoi, grație acestor noi competențe, a asumării de sarcini noi și a efectuării de activități diverse necesare la nivel de școală sau de sistem.
Ce provocări și oportunități presupune mobilitatea cadrelor didactice?
Dacă vorbim despre mobilitatea cadrelor didactice, aceasta depinde de competențele lingvistice ale profesorilor dornici să participe. De asemenea, aduce în discuție întrebări precum „Cine îl va înlocui pe profesor?”, „Cine va fi suplini orele cât profesorul este plecat?” În același timp, dă naștere unor relații frumoase de colaborare, dacă aceasta s-a stabilit anterior și dacă școlile manifestă încredere reciprocă. Într-un fel, este considerată o formă de dezvoltare profesională, și nu ca o mobilitate, fapt ce sună puțin straniu și are darul să intimideze într-o oarecare măsură. Când discutăm despre mobilități, este foarte important să găsim motivația acestora, scopul lor. Care este scopul vizat când discutăm despre mobilitatea profesorilor? Au mobilitățile doar rolul de a vizita o altă țară sau sunt considerate activități de perfecționare, la care profesorii își stabilesc obiective, colaborează cu alți colegi. Dacă le vom aborda astfel, dacă le vom prezenta astfel, dacă le vom cere profesorilor să le privească astfel, ele nu vor deveni ceva straniu, bizar, ci vor fi privite ca oportunități atractive și necesare, ca adevărate recompense.
Interviu realizat de www.schooleducationgateway.eu
