luni 20 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

Verdict CCR: educație sanitară, sexuală, o dată pe semestru, mai des, au părinții un cuvânt de spus?

Data publicării: 16.09.2020 • 08:18
Logo CCR/FOTO: facebook.com
Logo CCR/FOTO: facebook.com

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii care scoate educația sexuală din școli, înlocuind termenul cu ”educație sanitară” și condiționând participarea la aceste cursuri de acordul părinților.

Pe 24 iunie, Klaus Iohannis a contestat la Curtea Constituțională legea votată de Parlament în 3 iunie. Deputații au adoptat proiectul prin care este eliminată sintagma "educație sexuală" din lege, înlocuind-o cu "educație sanitară". Derularea acestor programe urma să se facă doar cu acordul scris al părinților, potrivit legii votate de parlamentari.

Președintele spune că, prin modul în care a fost adoptată, precum și prin conținutul normativ, legea încalcă Constituția. Iohannis invocă, printre altele, că legea nu definește noțiunea de "educație sanitară", nerezultând ce reprezintă aceasta.

El mai spune că prin eliminarea sintagmei "cel puțin o dată pe semestru" nu reiese clar dacă programa școlară este modificată în sensul introducerii acestei discipline pe tot parcursul anului școlar sau, dimpotrivă, este eliminată acea garanție instituită inițial, prin care legiuitorul a urmărit ca programele de educație pentru viață să fie efectiv puse în practică cel puțin o dată pe semestru, în beneficiul elevilor.

În sesizarea către CCR, Iohannis mai arată că este neclar și momentul în care trebuie să se solicite acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor în vederea participării la aceste programe de educație.

Mai multe articole din secțiunea Educație

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră