Elevii care nu se testează va trebui să continue cursurile doar online, spune premierul Florin Cîțu

DE Edi Neagu | Actualizat: 01.10.2021 - 22:22
Școlile rămân deschide doar pentru elevii testați anti-Covid. FOTO: Facebook

Noile teste anti-covid pentru copii sunt simple, susține premierul. Testarea elevilor va fi efectuată de personalul din cabinetele şcolare.

SHARE

Premierul Florin Cîţu a declarat că testarea elevilor va fi efectuată de personalul din cabinetele şcolare, la cerere de către DSP-ul din localitate sau într-o clinică agreată de părinte şi a precizat că şcolarii care nu se testează vor continua cursurile online.

Cîţu a fost întrebat joi seară, la TVR 1, dacă autorităţile au luat în calcul şi situaţia în care părinţii nu doresc să le fie testaţi anti-COVID copiii.

"Este adevărat, a fost această situaţie până acum, cu acele teste care erau aşa-numite <invazive>, eu sper să nu mai existe această situaţie", a spus el.

Premierul a susţinut că noile teste anti-COVID avute în vedere pentru copii sunt "simple".

CITEȘTE ȘI: Părinții protestează, nemulțumiți de menținerea școlilor deschise și la incidența de șase la mie

"Noi încercăm să oferim toate variantele ca şcoala să meargă în continuare cu prezenţă fizică. Dacă cineva nu vrea să-şi testeze copilul la şcoală, poate să o facă în altă parte, unde are încredere să-l testeze", a adăugat Cîţu.

El a confirmat, întrebat dacă acei copii care nu se testează vor face şcoala online: "Exact. Copilul netestat rămâne în online".

CITEȘTE ȘI: Examen de permis: elevul a sărit la bătaie în maşină la poliţistul care i-a spus că l-a picat

Cîţu a precizat că testarea elevilor va fi făcută de personalul din cabinetele şcolare sau la cerere de DSP-ul din localitate.

Potrivit premierului, testele anti-COVID vor fi disponibile în şcoli cât mai curând, unele fiind deja pe stoc.

"Sunt unele pe stoc, nu ştiu câte, care este exact suma, ce număr de teste avem, dar se va urgenta această procedură, pentru a avea testele cât mai rapid", a mai declarat Cîţu, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te