Bucureștiul se pregătește să intre în scenariul roșu, numărul cazurilor de COVID crescând accelerat, de la sub 300 la sfârșitul lunii septembrie, la peste 530 zilele acestea. Perspectiva unei școli la distanță, de durată, și impactul asupra profesorilor, elevilor și părinților a fost una din temele discuției cu Oana Moșoiu.
Newsweek România: Cum a funcționat strategia autorităților în privința organizării cursurilor ?
Oana Moșoiu: Perspectiva școlii online a fost privită cu reticență și de către părinți, și de către profesori. Cu toate acestea, acolo unde a început în varianta hibrid sau exclusiv online, acest mod de a face educație a fost extrem de solicitant, provocator și frustrant, atât pentru profesori și părinți (nevoiți să ajusteze programul propriu și modul de viață al familiei), cât și pentru elevi, tranzitând de la un mod de învățare și relaționare bazat de interacțiune directă, la cel mediat de tehnologie.
A funcționat acest scenariu acolo unde autoritățile au sprijinit cu tehnologie (laptopuri și tablete) familiile și elevii, acolo unde profesorii s-au pregătit și s-au mobilizat ca și învățarea online să fie relevantă, interesantă și conectată cu elevii, acolo unde familia a constituit un sprijin și un partener al școlii și al elevilor pentru a continua educația în cele mai bune condiții posibile în acest context.
Însă, sunt numeroase situațiile în care elevii și profesorii nu au acces la tehnologie, nu se pot conecta online (lipsa conexiunii la internet), nu au fost realizate și organizate platformele de învățare și comunicare online, acolo unde autoritățile locale și școlile nu au avut resurse sau bunăvoință sau suficiente calități de management pentru a se activa în această perioadă în beneficiul elevilor. Se poate îmbunătăți atât pregătirea tehnologică (echipamente și conexiune), cât și formarea profesorilor și sprijinirea lor pentru a tranzita către acest mod de a realiza educația pentru o bună perioadă de timp de aici înainte.
Cât de importantă este interacțiunea profesor – elev sau cea dintre elevi, în procesul de învățare ?
Procesul educațional se bazează pe interacțiunea umană direct între profesor și elev întrucât este eminamente un proces de comunicare, pe două paliere: o comunicare didactică, ce se referă la conținutul disciplinelor și o comunicare interpersonală, care implică relația interumană socială, afectivă.
La fel cum interacțiunea părinte – copii este afectată dacă părinții sunt plecați de acasă și încep să fie părinți de la distanță, online, tot așa, educația la distanță pare să fie străină de ceea ce înțelegem că înseamnă, tradițional, școală și învățare. Interacțiunile interpersonale sunt puternice senzorial (auzim, vedem, interacționăm în mod direct cu obiectul cunoașterii, suntem ghidați verbal, nonverbal și paraverbal pe parcursul explorării) și persuasive, convingătoare. Prin interacțiunea la distanță se pierde contactul direct și cu obiectul cunoașterii (de exemplu, la fizică, biologie, chimie), precum și din puterea persuasivă a comunicării directe.
De asemenea, scade controlul asupra elevilor, prin urmare este necesară o autonomie mai mare în rândul acestora și responsabilizarea lor în propriul mediu cu privire la învățare. Adică, devine mai evident dacă un elev dorește, este interesat și motivat să învețe, să depună un efort (suplimentar față de cum era obișnuit să fie solicitat în învățare, la școală) pentru a-și menține atenția și concentrarea timp îndelungat în fața ecranului, încercând să integreze ceea ce este oferit de profesor. Profesorul, în situația de sistem hibrid, este la școală și predă elevilor din clasă, prin urmare elevul care este acasă se uită ”ca la televizor”, fiind probabil solicitat uneori să răspundă, să interacționeze, însă, în principiu, dacă metodele de predare nu sunt foarte interactive și colaborative, va fi expus unei predări tradiționale, centrate pe explicații și notițe.
Dacă situația de învățare este exclusiv online, profesorii se pot confrunta cu ”abandonul tehnologic”, adică elevii nu stau cu camerele deschise, întârzie să răspundă sau chiar refuză (tot pe motive aparent ”tehnice” – nu merge internetul, camera, microfonul) să participe la solicitări. De aici un efort foarte mare din partea profesorilor pentru a recontracta relația de învățare cu elevii, precum și de a realiza din actul educațional o experiență interesantă, captivantă, atractivă și conectivă.
Care este rolul părinților în școala online ?
Părinții au un rol foarte important:
de la asigurarea rutinelor necesare intrării în starea de învățare (trezire la timp, igiena personală, ținuta corespunzătoare studiului), cât și a condițiilor pentru participare la educația online: spațiu dedicat, computer (unele școli au primit tablete sau computere și chiar abonamente de date pentru conexiunea internet), sprijin pentru logare în platformele sau aplicațiile pe care se susțin orele online, controlul (la început mai mare, treptat auto-controlul exercitat chiar de către elevul) cu privire la participarea la ore (să-l stimuleze să țină camera deschisă, să se asigure că răspunde când este solicitat, să-l ghideze cum să-și ia notițe, să verifice că ține ritmul cu ce se întâmplă în sala de clasă ș.a.), și, desigur, contribuția (la început mai mare, treptat, tot mai puțin) la realizarea temelor, înțelese ca antrenament și exersare a conținuturilor predate, cu rol de fixare și formarea abilităților specifice acelei discipline (la matematică, la istorie, geografie etc.).
Părintele devine un ghid în învățare, ceea ce, desigur, ar fi trebuit să fie rolul profesorului. Această dimensiune, despre cum învață elevii și cum aceștia își pot auto-regla procesul de învățare (desigur, un proces lung și cu mare nevoie de susținere din partea adulților) a fost abandonată de școală, profesorii fiind astăzi martorii unui fenomen îngrijorător – elevii nu vor să învețe conform cerințelor școlii, întrucât școala nu oferă un proces de învățare corespunzător caracteristicilor lor și modului în care învață noile generații – mai vizual, mai interactiv și foarte colaborativ.
Părinții mai au rol de suport emoțional pentru stările specifice acestei perioade restrictive – să empatizeze cu copilul, să discute cu el oferind multe explicații despre situația actuală și să susțină cauza educației și a învățării, chiar în condiții care nu sunt specifice sau obișnuite față de propria experiență școlară.
Purtarea măștii, necesitatea respectării unor reguli de distanțare poate induce copiilor un sentiment de teamă, de nesiguranță ?
Copiii nu sunt atât de conștienți de implicațiile și dramatismul situației actuale, ei ”înțeleg” sau fac un efort de înțelegere, de moment, pentru că reacționează la stările emoționale ale adulților din jurul lor.
La vârstele mici, copiii mai degrabă se conformează cerințelor adulților, satisfăcându-le acestora dorințele, înțelegând din stările lor că este o situație gravă la care se simt parte, însă nu-și pot reprezenta implicațiile și consecințele asupra lor.
Sigur că purtarea măștii constituie o reprezentare a acestei situații etichetate ca fiind ”gravă” și se poate asocia cu sentimente de teamă și nesiguranță, însă dacă părinții discută cu copiii, le arată cât mai clar necesitatea acestui comportament, copiii își pot ajusta treptat comportamentul, adaptându-se noii situații. Și părinții, și educatorii, profesorii, să susțină și să încurajeze elevii cu privire la purtarea măștii și respectarea regulilor, fiind fermi, dar calzi și fiindu-le alături în acest proces.
Cum trebuie gestionat scenariul în care tot mai mulți elevi vor învăța la distanță pentru o perioadă lungă de timp ?
În această situație, consider că este nevoie de o reorganizare a anului școlar, astfel încât să fie asigurate pauze de câte o săptămână (vacanțe intra-semestriale) la fiecare 4-5 săptămâni și permisă reorganizarea orarului la nivel de școală pentru ca un elev să stea online maxim 4 ore, eventual împărțite în 2 calupuri de timp ziua școlară (de ex., 3 ore dimineața, pauză de 2 ore, 3 ore după amiaza).
Foarte mult din consumul de resurse personale (atenție, energie, implicare în învățare) depinde însă de cum este organizat procesul educațional la distanță, câtă interacțiune este implicată, câtă colaborare între elevi și cât de interesante și atractive sunt sarcinile de învățare, cum este dat feedback-ul și răspunsul prompt al profesorului la activitatea elevilor. De asemenea, este importantă valorizarea și acceptarea acestui tip de învățare, la distanță, ca fiind unul la fel de important ca și învățarea ”de clasă”, fără a desconsidera această opțiune, care este una acceptabilă în condițiile de pandemie actuale.
Sigur, rezultatele învățării nu vor fi similare cu cele obținute în mediul fizic și de interacțiune directă, însă – și afirm acest lucru cu toată responsabilitatea – prejudiciile nu vor fi mai mari decât erau deja în școala pe care o aveam și o știam înainte de pandemie. Ne confruntam cu mari probleme cu privire la rezultatele școlare, prin urmare avem oportunitatea de a regăsi în alte formate învățarea și de a-i găsi modalitățile cele mai adecvate pentru a se realiza – fie și în mediul online.
