Ministerul Educației nu reușește să limiteze mandatele rectorilor la 2 mandate. Tot felul de chichițe au găsit rectorii universităților cu complicitatea (naivitatea) Ministerului Educației pentru a se încorona pe viață șefi peste universități.
Rector-nemuritor cu 4 mandate la Universitatea Oradea: Venituri: 32.000 lei, economii: 2.300.000 lei
Newsweek România a scris că rectorii se foloseau de o scăpare în lege care stipula că trebuie să aibă 2 mandate complete pentru a nu mai putea candida. Așa că, înainte cu puțin să se împlinească mandatul, rectorii demisionau pentru a nu avea un mandat complet care - astfel - nu se mai punea la socoteală.
Newsweek a numit această șmecherie metoda „Maldive”. Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș s-a suspendat din funcția de rector între 27 aprilie 2018 și 2 iunie 2018, și a plecat în Maldive.
Citește și: Rectorii, în funcție două mandate. Se elimină „metoda Maldive” prin care rămâneau rectori pe viață
La fel, beneficiind de scăpările legii, Constantin Bungău candidează, zilele acestea, pentru al patrulea mandat de rector la Universitatea din Oradea. În mandatele lui Bungău, la Universitatea din Oradea au predat doi politicieni PSD dovediți plagiatori: Ioan Mang și Florin Bodog.
Bungău nu are niciuiun contracandidat și asta spune multe despre puterea rectorului și despre „democrația” din instituția universitară. Despre alegeri a scris ebihoreanul
În CV-ul lui Bungău aflăm, că deși este la al 4-lea mandat de rector, are doar 58 de ani. A muncit doar la Universitatea din Oradea unde a început, în 1990, ca preparator. Azi, este rector și profesor universitar.
Un rector foarte bogat
Absolvent de inginerie, Bungău pare un cunoscător de finanțe. Are 2.300.000 de lei investiți în peste 21 de companii. Aceste investiții i-au adus în 2022 suma de 110.000 de lei. Bugău a mai avut alte venituri dintre care 148.000 de la Universitatea din Oradea, 107.000 lei din contracte de cercetare, 9.000 lei pentru că a fost în comisii doctorale.
A mai luat 11.000 lei pentru că a făcut parte din diferite Comisii și 1.200 lei pentru că e membru CNATDCU.
Total bani înacasați doar în 2022: 390.000 de lei, adică 32.000 lei pe lună.
E greu de înțeles cum un singur om poate fi: rector, profesor, cercetător, membru în diverse comisii, conducător de doctorat, membru CNATDCU. De altfel, e imposibil să îndeplinește sarcinile de mai sus concomitent la un nivel chiar și mediu.
Soția sa este angajată tot la Universitatea din Oradea
Soția rectorului este profesor tot la Universitatea din Oradea unde a avut 3 venituri în 2022:
108.000 lei ca profesr
76.000 contracte de cercetare
5.300 lei venituri plata cu ora.
O universitate medie
Universitatea din Oradea nu este una de excelență, situându-se la mijlocul universităților din România.
Citește și: CLASAMENT. Cea mai bună universitate din România nu este din București
Într-un alt clasament Universitatea se află în ultima treime.
Refugiul politicienilor acuzați de plagiat
Universitatea din Oradea a fost refugiu unor politicieni PSD.
Newsweek România a scris, în 2020, că senatorul Florian Bodog, care are un verdict oficial de plagiat, predă la Universitatea din Oradea, finanțată și din fonduri publice. Nu doar că Bodog e încă la catedră, dar salariul lui a crescut.
În 2018, Universitatea de Vest din Timișoara a anunțat că fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a plagiat în aproape o treime din teza de doctorat, încălcând standardele de calitate academice.
Raportul experților de la Universitatea din Timișoara arătau că „în teza de doctorat analizată, există un procent de 20,73% similaritate cu alte surse ce nu sunt menționate conform practicilor academice (1.208 rânduri din cele 5.826 rânduri menționate ale tezei de doctorat analizate)“.
Citește și: Senatorul PSD Florian Bodog: plagiator dovedit, predă la o facultate de stat pentru 2.400 € pe lună
În 2019, Newsweek a scris că Ioan Mang era președintele PSD Bihor și vicepreședinte al Consiliul Județean. Dovedit că a plagiat, Mang este cadru didactic la Universitatea de stat din Oradea și plătit din bani de la buget.
Citește și: Șeful PSD Oradea, profesor plătit de la buget. Verdict, plagiat!