Citește și: „Ortodoxia tinerilor”, cu 250.000 adepți: educația sexuală te face derbedeu, voiajor sexual, ratat
Preotul Eugen Tănăsescu a avut o reacție necreștinească după ce mai multe asociații de elevi au criticat posibilitatea ca părinții să își poată retrage copiii de la orele „Educație pentru viață”, care includ educația sexuală.
„Sex cu forța....
Dacă vă întrebați cum se naște totalitarismul: unii au sămânța de mici.
Cum adică: reprezentanții (ideologizați) ai elevilor vor să interzică părinților să-i retragă pe colegii lor de la mizeria aia de educație pentru sex???
Mâine-poimâine or să-și oblige colegii să facă sex.
Și răspoimâine, poate, LGBT...”, a spus preotul jignind Asociațiile de elevi.
Concluziile lui Tănăsescu nu au nicio legătură cu ceea ce au cerut elevii și îl descalifică.
Purtătorul de cuvânt al lui Teodosie către elevii pro-educație sexuală: Au sămânța totalitarismului
Postarea a fost preluată de grupul de FB „Fratia Ortodoxa Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtatorul de Biruinta”.
Având 70.000 de urmăritori, grupul amestecă învățături creștine, imagini din tabere de lucru cu promovarea partidului AUR și a lui George Simion.
Citește și: Partidul AUR și George Simion, susținuți de Grupul Frăția Ortodoxă care are 70 mii de adepți
Asociaţiile elevilor din Constanţa, Maramureş, Bucureşti, Ilfov, Bacău şi Ilfov dezaprobă decizia Ministerului Educaţiei de a permite ca părinţii să îşi poată retrage copiii de la orele de „Educaţie pentru viaţă”, elevii considerând materia ca fiind una „necesară” transmite Agerpres.
„Prim-ministrul României, Florin Cîţu, a anunţat la postul de televiziune TVR1 decizia Ministerului Educaţiei cu privire la educaţia sexuală în şcoli. Materia ‘Educaţie pentru viaţă’ va include educaţie sexuală, juridică, rutieră şi pentru alimentaţie sănătoasă, cunoştinţe de mare importanţă pentru elevi, şi va fi introdusă la nivel gimnazial şi liceal. Deşi domnul prim-ministru a declarat, de asemenea, faptul că materia va fi obligatorie, a anunţat că părinţii vor putea să îşi retragă copiii, folosind aceeaşi practică ca la orele de religie. Asociaţiile de elevi critică măsura de retragere a elevilor, deoarece considerăm materia una necesară”, se arată într-un comunicat de presă al elevilor.
Un paragraf care dezbină România
Un paragraf din „Legea care modifică Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului” a declanșat o furtună în societate.
Paragraful spune că:
„Derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”.
Parlamentarii au votat pentru forma de mai sus a paragrafului, în timp ce președintele Iohannis a cerut ca orele să fie predate într-un curs denumit mai explicit „Educație sexuală”, ținut fără acordul părinților.
În final, chestiunea a fost tranșată politic de premierul Florin Cîțu care a anunțat că „se va introduce de anul viitor o clasă care se va numi Educație pentru viață. Va fi introdusă obligatoriu, dar părinții care doresc să își retragă copiii din acea clasă vor putea să o facă. Ca ora de religie va funcționa”.