Profesor ”nepotrivit” la catedră? ”Doamna trântește geanta, țipă. Unei fetițe i s-a făcut rău”

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 17.11.2023 - 23:43
Profesor ”nepotrivit” la catedră? ”Doamna trântește geanta, țipă. Unei fetițe i s-a făcut rău” Foto: Freepik.com - rol ilustrativ

Pe un grup de socializare, părinții povestesc despre ce pățesc copiii lor la orele de curs cu unele cadre didactice. Acuzele sunt foarte grave. Unii spun că nu reacționează de teamă ca aceștia să nu se răzbune pe copii.

SHARE

Pe rețelele de socializare, mulți părinți scot în evidență probleme grave care se petrec în școlile din România. Unii spun că profesorii au un comportament foarte urât față de copii. 

Părinții mai spun că nu pot face nimic pentru a rezolva aceste situații deoarece le e teamă ca acțiunile lor justițiare să nu se răsfrângă tot asupra copiilor.

Profesor ”nepotrivit” la catedră? ”Doamna trântește geanta, țipă. Unei fetițe i s-a făcut rău”

”Ce faci în calitate de părinte atunci când la catedră se află un cadru didactic nepotrivit și copiii au de suferit? Situațiile pot fi diverse, de la comportament abuziv la nepredarea materiei, îndoctrinarea cu idei străine de procesul educațional etc. Este tolerarea situației singura variantă?”, este un subiect deschis pe grupul Părinții elevilor din România.

Citește și: Profesoară de liceu, după ce o adolescentă a cerut acasă pentru că se simțea rău: ”Sunteți monștri”

Comentariile au fost foarte acide la adresa profesorilor și învățătorilor. Unii spun că s-au lovit de ignoranța celorlalți părinți, alții că au fost nevoiți să-și mute copiii din școală. Însă un părinte, sub protecția anonimatului, a adus în atenție o chestiune gravă.

”Cu acest aspect, mă confrunt ,împreună cu alti părinți din clasă, chiar acum! Doamna vine în clasa la și 30, trântește geanta, vorbește urât, țipă foarte tare!

Unei fetițe i s-a făcut rău de frică! Unii dintre elevi ,au spus că: ”nici nu respiram prea tare la ora ei!”

Ok! Aș dori să menționez că, din 24 elevi la clasă, în absolut orice situație, suntem doar 7 părinți mai implicați. În rest: ”lasă , că trec toate!”

Sau :”așa este la scoală, pe mine mă și băteau , pe vremea mea!”

Revin! Ce poți face? Am vorbit noi, între părinți, am adus la cunoștință doamnei diriginte și urmează o ședință ! Intenționăm , să o facem pe respectiva doamnă, să conștientizeze tonul și faptul că este abuz emoțional! Toate acestea, cu blândețe! Însă, am un presentiment că, vă fi deranjată. Vom vedea!”, a scris o mămică pe grup.

”Dacă părinții nemulțumiți (pe bună dreptate în situația descrisă) procedează așa cum ziceți și doamna e “deranjată”, e doar problema ei! În cazul în care există repercusiuni asupra copiilor, care deja îndură niște abuzuri emoționale, următorul pas e schimbarea ei. Sunt profesor, dar nu aș accepta așa ceva nici la clasa mea, darămite la copilul meu”, a scris un cadru didactic.

”Si băiețelul meu a fost în aceeași situație și nici măcar nu am realizat până ce nu a venit pandemia și online-ul, nu înțelegeam de ce refuză școala ,de ce avea migrene repetate până la vomă, când avea ore ...”, a scris un alt părinte. 


Nu am vrut să mă lupt cu morile de vânt ,este inutil să o faci cu sistemul ăsta în care totul este mușamalizat în favoarea agresorului , în care și părinții sunt aliați cu doamna pentru favoruri și o acceptă de frica repercusiunilor sau tac pt a o "peria" pe doamna ...așa că am părăsit sistemul.

Este mult mai greu să rezolvi traumele psihice ale propriului copil, decât să iei atitudine. Noi încă ne luptăm cu urmele lăsate adânc în mintea lui și au trecut 3 ani de atunci.

Ce poți să faci dacă profesorul este agresiv cu copilul

Părinții vin cu variante pentru soluționarea problemelor legate de agresivitatea unor cadre didactice.

”O variantă ar putea fi mutarea copilului în altă școală/clasă, dar și asta trebuie bine cântărit, ce presupune, ce dezavantaje, ce riscuri.
Fiecare caz în parte cred că ar trebui judecat, tratat diferit, cu muuuullltttaaa diplomație. Ca să nu fie afectat copilul și mai mult.

Și la clasa fetei mele (clasa a 2 a) există un cadru didactic nepotrivit (în sensul că nu reușește să atragă atenția copiilor și nu predă materia corespunzător - este vorba de Lb engleză). Părinții copiilor și copiii sunt nemulțumiți.

Citește și: Câţi profesori îşi declară banii din meditație în România? Studenții dau ore mai ieftin

Ce am făcut eu până în prezent a fost să am o întâlnire cu dna prof de lb engleză, să încerc să înțeleg situația la clasă și punctul ei de vedere, să îi ofer câteva sugestii cum ar putea îmbunătăți orele la clasă (prin jocuri diverse, cântecele, prin jocuri de rol, etc., și cel mai important să le vorbească în limba engleză),

i-am sugerat inclusiv să discute deschis cu învățătoarea fiicei mele dar și cu ceilalți profesori să afle cum ei reușesc să capteze atenția copiilor și să desfășoare orele cu succes. I-am vorbit cu respect, cu înțelegere și i-am oferit sprijinul meu și al părinților”.

Foto Freepik.com
Acum aștept să văd dacă se va schimba ceva în ceea ce privește orele d-nei profesor. Dacă situația va persista, nu știu ce aș (s-ar) putea face mai departe. Tocmai de aceea urmăresc subiectul și aștept la rândul meu sugestii”, a explicat un părinte.

”Să luăm un caz: clasele 0-4, să zicem că învățătoarea este nepotrivită. Discuți cu învățătoarea, rezultat: persecutarea copilului + pus în cap marea majoritate a mămicilor copiilor din clasă, ceea ce duce la discuții în casă fiecare cu copilul personal și avem bullying și din partea copiilor. Ce poți să faci mai departe?

Încerci să discuți rațional cu doamna, reclami bullying - ul copiilor, cel mult reușești o ședință în care încerci aceleași discuții raționale. Nu ai cu cine. Cei câțiva părinți care sunt de aceeași părere cu tine se fac mici, intimidați de ce patești tu și copilul tău. Ce mai poți să faci?

Treci la nivelul următor, discuți cu directorul școlii. Iți spune mda, înțeleg, am mai avut ceva reclamații, dar nu avem ce să facem pentru că... aici avem următoarele variante: e adusă de X, nu avem pe cine pune în loc, are și dumneaei probleme acasă și e mai nervoasă, copiii sunt rai și o lasă nervii, nu e dracu' chiar așa de negru și exagerăm noi, etc. Dacă ești chiar insistent reușești să muți copilul la altă clasă, dar cu "tinichele de coadă".

Dacă faci reclamație la inspectorat și se trezesc cu anchete nu te mai spală toate apele din lume. Clar, pleci din scoală că să scapi, dar cu reputație proastă și ai. parte de tratament "preferențial" oriunde te duci.


Cam la fel procedezi și după clasa a 4-a, cu diferența că e profesor și nu învățătoare și e mult mai greu, iar copilul ajunge să fie "taxat" și de alți profesori, așa, din spirit de solidaritate.

Deci, ce poți să faci? Pornești un război că să îi fie bine copilului, din care, cu dreptatea în mână, cel mai rău îi este copilului și familiei copilului”, a povestit un alt părinte.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te