Profesor de 80 ani chemat să predea în școală: ”Unii din foștii mei elevi sunt la pensie”

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 18.09.2024 - 10:06
Profesor de 80 ani chemat să predea în școală: ”Unii din foștii mei elevi sunt la pensie” - Foto: Monitorulsv.ro
Profesor de 80 ani chemat să predea în școală: ”Unii din foștii mei elevi sunt la pensie” - Foto: Monitorulsv.ro
Profesorul Costică Costan vine la catedră în timp ce foștii lui elevi se pensionaeză - Foto: Monitorulsv.ro
Profesorul Costică Costan vine la catedră în timp ce foștii lui elevi se pensionaeză - Foto: Monitorulsv.ro

Profesor de 80 ani chemat să predea în școală: ”Unii din foștii mei elevi sunt la pensie”. Este unul dintre cei mai longevivi profesori de fizică prin mâna căruia au trecut multe generații. Are mai bine de jumătate de secorl de când predă fizica la un liceu renumit.

SHARE

Profesor de 80 ani chemat să predea în școală: ”Unii din foștii mei elevi sunt la pensie”. Este povestea unuia dintre cei mai respectați profesori din zona Moldovei.

Costică Costan, profesor de fizică la Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava este deja la al 51 an de predare. El se consideră un om împlinit în cariera sa și spune că se gândește să ”predea ștafeta”.

Profesor de 80 ani chemat să predea în școală: ”Unii din foștii mei elevi sunt la pensie”

Sunt tineri care fug de meseria de dascăl pentru că nu le oferă mari satisfacții financiare. Alții nu au vocația pentru a preda elevilor și după câțiva ani pleacă din învățământ. Sunt însă și profesori care, deși au vârsta de pensionare rămân la catedră din iubire pentru școală, elevi și materia pe care o predau. 

Profesorul Costică Costan are 78 de ani și este o figură recunoscută și respectată nu doar în școală, ci în comunitate. Este cunoscut drept un profesor exigent care își respectă materia pe care o predă. 

Citește și: Un profesor îi face „delicvenți analfabeți sau sclavi cu diplome" pe elevi. De ce nu poate fi demis

La Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, elevii învață carte. Iar mulți dintre ei au ales să se facă profesori.Are în cancelarie colegi care i-au fost elevi. În vara acestui an s-a pensionat una dintre fostele sale eleve, cu care a fost coleg vreme îndelungată la Colegiul „Ștefan cel Mare”.

Profesorul Costică Costan de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava - Foto: Monitorul de Suceava

„Chiar mă gândeam ”Dacă foști elevi de-ai mei se pensionează, poate ar fi timpul să mă retrag și eu””. Și ar fi vrut să o facă anul trecut, după exact jumătate de secol la catedră, doar că deficitul mare de profesori de la această disciplină și încă motivația pentru „a deschide minți” l-au determinat să mai rămână profesor la „Ștefan”, scrie monitorulsv.ro.

Profesorul este unul dintre cei mai exigenți din liceu, însă a reușit să-i facă pe elevi să învețe materia pe care o predă el. 

Citește și: Disperarea unei profesoare care iese din învățământ: „Mă simt desconsiderată”

„La mine a fost și rămâne o pasiune. Când văd că deschid mintea elevului, e mare satisfacție. Ei, în clasa a IX-a, au un fel de ceață privitor la acest domeniu și, totodată, un nivel de cunoștințe slab la această disciplină, să fim sinceri. Încet, încet se ridică acea ceață, încep să priceapă fizica și abia în clasa a XI-a încep să o înțeleagă foarte bine.

Nu ai ce căuta în învățământ dacă nu ai pasiune, la fel și talent pedagogic, arta de a-i învăța pe alții. Sunt profesori tobă de carte de la care elevii nu înțeleg nimic, care complică lucrurile, care nu lămuresc elevul.

E un mare talent acesta și eu consider că pe măsură ce au trecut anii, m-am perfecționat, plus că am învățat mult de la colegii mei mai buni, de la prof. Țăranu, de la prof. Nesteriuc”, a spus profesorul Costan.

El spune că ”pe timpuri”, îi ”obliga” pe elevi să învețe constrângându-i cu notele. Acum nu mai este la fel. Cine vrea să învețe, învață. Cine nu, nu. Însă nu a renunțat la exigență. Astfel că și pentru un 5, elevul tot trebuie să iabă cunoștințe de bază în fizică. 

”Am pus multe, multe note mici și, deși cu timpul am devenit mai indulgent, tot sunt exigent în notare. Vorba elevilor: ”A ieșit Costan în drum / Nu mai ai noroc de-acum” sau ”Sunt Costan Costică / Şi vă dau o lucrărică / Să vă pun o notă mică!”

„Îmi mai spun unii copii <Mie nu-mi trebuie fizica>. Nu e vorba de asta, poate nu vei mai ști de teoria lui Ohm sau principiile lui Newton, dar fizica e în toate, îți deschide mintea, gândirea. Dacă fizică nu e, nimic nu e. Asta le spun și copiilor din prima. Fizica e oriunde”.

Profesorul Costan s-a născut în judeţul Vaslui, comuna Codăieşti, urmând Facultatea de Fizică la Iaşi, la secţia de Spectroscopie, care-i permitea să profeseze atât în învăţământ, cât şi în industrie.

Când nu e la școală sau nu pregătește elevi de vârf în particular, profesorul Costan se destinde alături de familie (are două fiice și patru nepoate) sau se îngrijește de mica seră de legume pe care o are nu departe de casă. În plus, călătorește mult atât în țară, cât și în străinătate.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te