Elevii din București și Ilfov cer autorităților săpun, substanțe dezinfectante și hârtie igienică

Asociația de elevi din București și Ilfov au ajuns să ceară, oficial, obiecte de igienă personală care nu ar trebui să lipsească din nicio unitate școlară.
AEBI solicită primarilor din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov să ia măsuri de îndată pentru ocrotirea sănătăţii elevilor!
Conform normelor de igienă în şcoli,alin 3, şcolile au obligaţia să asigure următoarele:
,,Se vor asigura materialele necesare igienei personale la grupurile sanitare din unitate, corespunzător numărului de copii şi tineri (hârtie igienică, săpun, substanţe dezinfectante, mijloace de uscare a mâinilor după spălare).''
„Facem precizarea că bugetul acordat trebuie asigurat de către finanţarea complementară,finanţare ce trebuie asigurată de către primăriile de care unităţile de învăţământ aparţin, conform articolului 105 din Legea Educaţiei Naţionale.
Vrem ca elevii să fie în siguranţă pe tot parcursul educaţional al acestora!”, au scris elevii.