Cum învață copiii de clasa a VI-a despre triunghi. Întrebarea bizară din culegerea de matematică

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 15.03.2024 - 17:30
Elevii lucrează de pe culegeri de matematică Foto: Freepik.com - rol ilustrativ
Elevii lucrează de pe culegeri de matematică Foto: Freepik.com - rol ilustrativ
Întrebarea bizară din culegere
Întrebarea bizară din culegere

Mama unui elev de clasa a VI-a a prezentat pe o rețea de socializare un exemplu de test pentru Evaluarea Națională, dintr-o culegere de matematică.

SHARE
Femeia spune că este uluită de manualele copiilor ei și a dat ca exemplu o culegere de matematică pentru clasa a VI-a pe care elevii lucrează la școală și primesc teme pentru acasă. 
 
A pus în evidență un test pentru Evaluarea Națională. Cuvintele alese de autori pentru a defini Triunghiul magic din Carpați” ori Sfinxul din Bucegi, sunt puțin bizare. 

Cum învață copiii de clasa a VI-a despre triunghi. Întrebarea bizară din culegerea de matematică

Mama a povestit totul într-o postare pe Facebook, spunând că acea culegere ar fi fost recomandată de școală.
 
”Continua uluire pe care mi-o provoacă manualele copiilor mei.
 
Culegerea de matematică, editura Art, avizat MEN, clasa a VI a. Copilul mare a lucrat din culegerile Art in toți cei 4 ani de gimnaziu, copilul mic le folosește și el, este culegerea din care se lucrează în clasă, primește teme acasă.
Test model pentru Evaluarea Națională. Din triunghi.
" Triunghiul magic din Carpați.
 
Datorita energiei extraordinare care a fost măsurată în aceste locuri, semn al unei întâlniri între razele terestre și cele coborâte din imensitatea Universului cosmic, ce durează de milioane de ani, se presupune că în interiorul unui triunghi gigantic legat de măruntaiele Carpaților Meridionali există o altă lume.".
 
 
După aceasta introducere captivant în tainele geometriei, in care îmi place cel mai mult cum s-a strecurat cuvântul "măruntaie", urmărește cinci probleme, ultima se ocupă, printr-o introducere asemănătoare, de Sfinxul din Bucegi”, a scris ea pe Facebook.
 
Mesajul s-a viralizat rapid și a primit multe reacții. Mulți au luat în râs culegerea respectivă.
 
”Să se calculeze lungimea tunelurilor dacice de unde a pornit toată cultura lumii, ba chiar și limbile vorbite pe tot globul”, a glumit cineva.
 
”Interdisciplinaritate: matematică, geografie, literatură, istorie, mitologie. Vasăzică abordare didactică modernă”, a observat cineva.
 
”Plus astronomie. Probabil și fizica Pământului, or veni de undeva razele alea terestre”, a comentat din nou mămica.
 
”După "Rezolvați", ar trebui să urmeze Doamne ajută!”, a glumit altcineva.
 
 
”Nici măcar nu e manual. E o culegere care ține loc de manual multor copii. Copilul meu nu a deschis niciodată un manual de matematică. Am exemple multiple de copii care au studiat exclusiv după aceste culegeri”, a comentat o altă persoană.
 
”E culegerea din care se lucrează în clasă și se dau acasă. Punct. Culegerea recomandată, să nu zic impusă, de școală. Imaginați-vă că ați fi găsit ceva de genul asta în Petrică sau Hollinger (culegeri de matematică n.r)”, a precizat mămica.
 

Ce spune Editura Art despre elaborarea culegerii

Editura Art a explicat cum a fost concepută această culegere de matematică:
 
“Culegerea de matematică pentru clasa a VI-a a fost concepută de către autori cu o experiență remarcabilă în predarea matematicii și reprezintă un material suplimentar opțional, avizat de către Ministerul Educației. Scopul său principal nu constă în asigurarea pregătirii pentru examenul de Evaluare Națională, ci este orientat spre exersarea gândirii logice a elevilor în contextul testului PISA, auxiliarul conținând o varietate de aplicații și teste, inclusiv unele construite după modelul Evaluării Naționale.
 
Este important de subliniat că testele incluse în culegerea la care faceți referire acoperă diverse subiecte, printre care și elemente de istorie națională, cultură populară și chiar de cotidian contemporan, și, de asemenea, că aceste informații nu sunt prezentate și argumentate ca informații științifice, ci servesc drept pretext pentru activitatea de însușire a conținuturilor specifice matematicii.
 
De altfel, enunțurile problemelor sunt în general ficțiuni, iar acest fapt este menit să stimuleze gândirea logică și creativitatea elevilor, în contextul în care copiii de clasa a VI-a sunt familiarizați cu diverse universuri fictive și acest lucru nu le afectează în niciun fel discernământul și gândirea critică.
 
În același timp, înțelegem îngrijorarea părinților, apreciem feedback-ul transmis și, de aceea, ne angajăm să revizuim în edițiile viitoare ale culegerilor textele care ar putea determina interpretări nefericite, prin prisma angajamentului luat de a furniza materiale educaționale de înaltă calitate, adaptate nevoilor și cerințelor din sistemul educațional actual”.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te