Bursele studenților au fost mărite, a anunțat Ministrul Educației, Ligia Deca. Astfel, cuantumul minim al bursei sociale a fost stabilit la 925 de lei, dar universităţile pot majora suma.
De asemenea, au fost majorate şi alte tipuri de burse pentru studenţi, a menţionat Deca.
Burse pentru studenți cât salariul unui profesor debutant. Cine beneficiază și care sunt condițiile
Astfel, cuantumul bursei de doctorat va fi de 3.700 de lei, la fel şi cel al bursei de studii universitare de licenţă didactică cu dublă specializare/ masterat didactic.
Citește și: Burse şcolare și de 700 de lei. Câţi bani primesc elevii în acest an școlar?
Bursele de excelenţă olimpică, pentru rezultatele din liceu, vor fi în valoare de 3.700 de lei pentru premiul I, 2.775 de lei pentru premiul II şi 1.850 de lei pentru premiul III.
Citește și: Cât au crescut bursele elevilor în acest an școlar. Peste 1,2 milioane de copii, direct afectați
Art. 2. — „Se aprobă cuantumul bursei de studiu acordate de la bugetul de stat studenților înmatriculați la programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare sau masterat didactic, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, egal cu salariul net al unui profesor debutant, garantat în plată la data de 1 octombrie 2024, în valoare de 3.700 lei”, se arată în document.