"Prim-ministrul României, Florin Cîţu, a anunţat la postul de televiziune TVR1 decizia Ministerului Educaţiei cu privire la educaţia sexuală în şcoli. Materia 'Educaţie pentru viaţă' va include educaţie sexuală, juridică, rutieră şi pentru alimentaţie sănătoasă, cunoştinţe de mare importanţă pentru elevi, şi va fi introdusă la nivel gimnazial şi liceal. Deşi domnul prim-ministru a declarat, de asemenea, faptul că materia va fi obligatorie, a anunţat că părinţii vor putea să îşi retragă copiii, folosind aceeaşi practică ca la orele de religie. Asociaţiile de elevi critică măsura de retragere a elevilor, deoarece considerăm materia una necesară", conform unui comunicat.
De asemenea, asociaţiile de elevi consideră necesară pregătirea "intensă, calitativă" a profesorilor ce vor preda materia, având în vedere faptul că aceasta va fi una pluridisciplinară.
Citește și: Educația sexuală predată în școli: între reproducerea la plante și negocierea pierderii virginității
"Solicităm ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să facă din promisiunea obligativismului materiei <Educaţie pentru viaţă> realitate", se arată în comunicat.
Asociațiile de elevi nu vor ca părinții să decidă
Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), Ariana Dudună, apreciază că este "jenant faptul că o materie atât de importantă", care învaţă elevii noţiuni "fundamentale, necesare pentru a-şi trăi viaţa într-un mod responsabil şi sănătos" este considerată neimportantă.
"Materia nu este una împământenită în convingerile personale, ci în faptele ştiinţifice şi juridice. Astfel, devine imperios ca aceasta să fie tratată ca atare, cum am trata orice altă materie necesară elevilor, precum istoria, matematica, biologia, unde nu este prevăzută opţiunea de retragere de la cursuri", a precizat aceasta.
"Aceste noţiuni nu doar că sunt importante, ci sunt esenţiale în viaţa unui elev. Prin această decizie nu ne raportăm doar la cei care ar avea acces să afle aceste noţiuni şi singuri, ci şi la elevii din mediile defavorizate care nu beneficiază de acest tip de educaţie, de explicarea realităţii în care trăiesc. Susţinem caracterul obligatoriu al acestei materii întocmai pentru a ne asigura că aceste informaţii fundamentale ajung la toţi elevii care trebuie să se formeze ca nişte adulţi responsabili, pentru că rolul şcolii dincolo de a te încărca cu informaţie este şi să te formeze ca om", a precizat Ioana Nunu, preşedinte Asociaţiei Elevilor din Bacău.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis că ministerul îşi asumă promovarea disciplinei obligatorii "Educaţie pentru viaţă", care va include mai multe module, printre care şi: educaţie sexuală, civică, sanitară, pentru alimentaţie sănătoasă, rutieră sau de prim-ajutor.
Cîmpeanu a arătat că în cazul în care părinţii vor opta expres, în scris, pentru a-şi retrage copiii de la modulul de Educaţie sexuală, nota finală se va calcula în baza rezultatelor obţinute la celelalte module.