Andronescu vrea să aducă studenți străini pentru a salva universitățile private

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 19.01.2019 - 14:37

Ministrul Educației ar trebui să se întrebe dacă nu cumva sunt universități care oferă doar diplome, nu și performanță educațională.

SHARE

“Trebuie să găsim soluții. Nu cred că vom avea mai mult de 60-70 de mii de absolvenți de liceu peste trei ani de zile. Ce se va întâmpla cu universitățile noastre?”, s-a întrebat vineri Ecaterina Andronescu, aflată la al patrulea mandat de ministru al Educației, în Sala Senatului Universității “Ovidius” din Constanța, citată de info-sud-est.ro.

Prezentă la malul mării pentru creionarea proiectului unui Centru Internațional Multicultural în cadrul Universității “Ovidius” și pentru sărbătorirea centenarului Colegiului Național “Mihai Eminescu” din Constanța, Ecaterina Andronescu a vorbit despre situația gravă cu care se confruntă România în ceea ce privește învățământul preuniversitar, pe care a catalogat-o ca fiind “o cădere absolut dramatică”

“M-am uitat puțin pe cifrele pe care le avem acum în învățământul preuniversitar. Dacă în anul 2003 aveam 4,3 milioane de elevi în învățământul preuniversitar, astăzi avem 2,65 milioane. Adică este o cădere absolut dramatică. Cred că este cea mai mare problemă cu care se confruntă România. Dacă o promoție avea în 2001, când am făcut proiectul de informatizare a repartizării elevilor de gimnaziu în liceu, 259 de mii de elevi, acum avem 150 de mii. Din cei 150 de mii care au dat evaluarea după clasa a opta, în anul 2018, 55 de mii, adică 36%, au luat note mai mici de 5. Nu cred că vreunul dintre dumneavoastră își imaginează că din cei 55 de mii putem avea absolvenți de liceu cu diplomă de Bacalaureat ca să mizăm pe ei că vor opta pentru universități. Ca urmare, nu cred că vom avea mai mult de 60-70 de mii de absolvenți de liceu peste trei ani de zile. Ce se va întâmpla cu universitățile noastre? Trebuie să găsim soluții”, a declarat ministrul Educaței în fața corpului academic al Universității “Ovidius”. Soluția ministrului Educației nu a venit din interior, ci din afara granițelor: aducerea studenților străini: Una dintre soluții este să încercăm să aducem studenți străini. Realizăm odată cu aducerea studenților străini mai multe deziderate. Răspundem internaționalizării, aducem și taxe, și fără îndoială ne asigurăm că păstrăm toate programele de studiu. Acesta este un motiv care ne determină să ne grăbim cu internaționalizarea”, a completat Ecaterina Andronescu. Ministrul Educației a tras un semnal de alarmă asupra viitorului universităților din România, care vor avea de suferit din cauza situației tragice din învățământul preuniversitar: “Este o realitate care vine peste trei ani. Deja de câțiva ani simțim că promoțiile sunt din ce în ce mai mici. Dacă vă uitați, foarte multe din universitățile private sunt în pragul închiderii. Unele s-au și închis. Pentru că nu mai au studenți, nu au cu ce să se susțină”.

Ministrul Educației a făcut o paralelă cu Legea Educației din Japonia, acolo unde profesorii din ciclul preuniversitar sunt examinați o dată la zece ani: “Să știți că dacă România are probleme, are probleme cu învățământul preuniversitar, nu cu cel universitar. Dar dacă nu ne vom îndrepta cu toată determinarea spre învăţământul preuniversitar, riscăm să nu mai avem nici învățământ universitar...”, arată sursa citată.    

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te