Mihai Stănișoară, fost ministru al Apărării, Neculai Onțanu, fost primar al Sectorului 2, și Adela Loredana Popescu (Neagu), fostă secretară a lui Gabriel Oprea, au primit verdict de plagiat din partea instituției care, cu câțiva ani în urmă, le înmâna diplomele de "Doctor în Informații și Securitate Națională", a scris Emilia Șercan, în Pressone.
Comisia de Etică a ANIMV a luat aceeași decizie și în cazul generalului SRI (r) Dumitru Dumbravă. În cazul acestuia însă, a fost nevoie de mai puțin de o lună după apariția în presă a articolului referitor la teza sa de doctorat.
Rapoartele care confirmă acuzațiile de plagiat privitoare la cei patru doctori ai ANIMV au fost validate la începutul lunii septembrie de rectorul Academiei, profesorul universitar Adrian Ivan.
Tot el a făcut propunerea de retragere a titlului în toate cele patru cazuri și a dispus sesizarea Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
cademia SRI a emis în timp record verdictul referitor la teza de doctorat semnată de generalul SRI (r) Dumitru Dumbravă (intitulată "Aspecte cu relevanță privind securitatea în spațiul cibernetic"), despre care PressOne a scris în exclusivitate că este plagiată.
Sesizarea ce viza această teză, susținută în 2010 sub coordonarea profesorului Constantin Onișor, a fost depusă la Registratura Academiei SRI în data de 6 august.
Surse din Academia SRI susțin că, în curând, Comisia de Etică ar urma să emită încă aproximativ 20 de verdicte de plagiat.