A început „Școala altfel”. Părinții sunt nemulțumiți că nu mai merg copiii în excursii plătite de ei



Unii elevi sunt în „Școala altfel”. Adică nu fac ore propriu-zis ci o serie de activități tematice. În unele școli, elevii urmau să meargă în excursii, la teatru sau la muzeu. Totul se desfășura pe banii părinților. Unele cheltuieli erau exagerate.
Încă din prima zi a programului ”Școala altfel”, grupurile de părinți sunt pline de nemulțumiri. Ministerul Educației a interzis activitățile finanțate de părinți.
Astfel că excursiile în afara localităților sau vizitele la muzee ori la locuri de distrație vor fi interzise dacă școala nu a identificat pentru acestea o sursă de finanțare.
Măsura este luată pentru că, spun oficialii Ministerului Educației, în condițiile în care părinții plătesc pentru aceste activități, nu toți copiii ar avea acces la ele.
A început „Școala altfel”. Părinții sunt nemulțumiți că nu mai merg copiii în excursii
Cu toate acestea, părinții sunt foarte supărați. În unele clase se organizaseră deja excursii și erau rezervate intrări la diverse locuri de distracție. Unii erau programați să meargă la teatru sau la muzeu.
Toate acestea nu vor mai fi posibile. Părinții vor primi banii înapoi. Unele activități vor fi reprogramate pentru weekend.
Supărarea vine mai ales din faptul că se strânseseră deja banii, iar copiii așteptau să meargă la distracție.
În unele cazuri mesajul a venit chiar luni dimineață: „în conformitate cu Ordinul de Ministru și Decizia Inspectoratului Școlar se suspendă toate ieșirile planificate în această săptămână”, a anunțat un cadru didactic pe grupul de WhatsApp.
Citește și: Cât îi costă pe părinți „Săptămâna Altfel” din învățământul gratuit. 200 lei câteva ore în aer liber
Imediat, părinții au început să se revolte. Unii au spus că profesorii sunt vinovați pentru că nu știu să se impună. Alții au dat vina pe sistemul de învățământ de stat. Și au insistat că este greșit să nu fie lăsați copiii să meargă la teatru sau la muzeu sau în excursie.
„Eu merg cu copilul la muzeu dar una e să meargă cu mine, alta e să meargă cu școala să aibă ghid, să le explice”, a spus un părinte pe un grup al unei clase.
„Și în comunism se făceau excursii. Nu înțeleg ce este greșit în asta”, s-a revoltat un alt părinte.
Însă chiar faptul că aceste ieșiri sunt plătite de către părinți a dus la interzicerea lor. Și totul a început de la excursiile în destinații de lux organizate de unele clase.
Noile reguli țin cont de faptul că orice plată ar putea restricționa unor elevi accesul la activitățile din program.
Pentru că mulți părinți s-au revoltat de-a lungul timpului de faptul că elevii care nu participau la excursii erau oarecum marginalizați deoarece, ulterior, la clasă se discuta despre cum a fost în excursie sau la cine știe ce altă activitate plătită.
Citește și: Părinții nemulțumiți de ”ofertele” din pliantele primite de copii la școală. Eu nu am voie să intru
„Am fost informat de părinți despre diverse situații, inclusiv despre organizarea unor excursii în Dubai sau în Las Vegas, cu costuri de 3.000-6.000 de euro, per elev.”, a explicat Zeno Șuștac, fondatorul și coordonatorul unui grup de discuții al părinților cu 20.000 de membri intitulat ”Părinții Elevilor din România”, pentru știrileprotv.ro.
Având în vedere că săptămâna „Școala altfel” este legată de vacanța de toamnă, practic sunt două săptămâni în care elevii nu fac ore.
Autoritățile insistă că săptămâna „Școala Altfel” nu este o săptămână de vacanță, ci una de activități didactice. „E greu să ne imaginăm că este necesară o excursie în străinătate pentru a aborda o temă din programa școlară pe care poți să o abordezi foarte bine în România”, a spus Sorin Ion, Secretar de Stat în Ministerul Educației, la o emisiune tv.

Inspectoratul școlar avertizează că va verifica documentele activităților
Școlile au fost avertizate că „Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti îşi rezervă dreptul de a verifica documentația aferentă activităților planificate în cadrul programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, precum și de a solicita informații suplimentare, în scopul asigurării legalității și siguranței derulării acestora”.
Dar, aceste activități nu sunt interzise dacă școala poate demonstra că are o sursă de finanțare.
Iată ce spune nota Inspectoratului Școlar a Municipiului București despre finanțarea acestor programe:
a) Activităţile pot fi susținute din resurse proprii ale unității, din fonduri extrabugetare sau prin contribuția asociațiilor de părinți cu personalitate juridică, cu respectarea reglementărilor financiare în vigoare.
b) Este strict interzisă implicarea elevilor sau a personalului unității de învățământ în colectarea sau gestionarea fondurilor, indiferent de sursa acestora, în vederea derulării activităților din cadrul programelor.
c) Pentru programul „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, activitățile trebuie să se poată
desfăşura fără contribuții financiare din partea elevilor, părinților sau cadrelor didactice.
a) Activităţile pot avea loc în incinta unității de învăţământ sau în afara acesteia, cu condiția
respectării normelor privind siguranța elevilor.
b) Deplasările externe trebuie să aibă un caracter preponderent educativ, cu respectarea
prevederilor legale în vigoare privind organizarea excursiilor şi taberelor (Ordinul 3637/2016).
c) Nu sunt permise:
– deplasările care implică costuri fără identificarea surselor de finanțare;
– deplasările care acoperă întreaga durată a programului (5 zile sau mai mult);
– excursiile internaționale, în absența documentației și aprobărilor prevăzute de legislație.

Responsabilitățile unităților de învățământ:
a) Fiecare activitate propusă trebuie să fie documentată corespunzător (obiective, calendar,
responsabilități, surse de finanțare, măsuri de siguranță etc.) şi aprobată de consiliul de
administrație.
b) Activitățile trebuie să fie planificate în parteneriat cu elevii, părintii, cadrele didactice si
reprezentanti ai comunitatii (autoritati locale, ONG-uri, instituții culturale, etc.), cu luarea în
considerare a resurselor existente.
c) Nerespectarea dispozitiilor legale atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 198/2023 şi de regulamentele interne în vigoare.
Conținutul educațional al programelor
a) Activitățile derulate în cadrul programului „Școala altfel” trebuie să extindă și să aplice în mod practic cunoștintele dobândite în cadrul disciplinelor, urmărind dezvoltarea competentelor specifice din curriculum.
b) În cadrul acestui program se recomandă abordarea transversală a unor teme de actualitate, precum:
– prevenirea violenței în mediul școlar,
– prevenirea consumului de droguri sau alte substante interzise,
- promovarea unei conduite sănătoase şi responsabile.
c) Activitățile din cadrul programului „Săptămâna verde” trebuie corelate cu cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU (ODD), cu accent pe cele privind protecția mediului și sustenabilitatea.
Modalități de organizare
Activitățile din cadrul celor două programe pot fi derulate:
– în format educational clasic, cu integrarea temelor mentionate;
– prin metode nonformale, care să faciliteze invitarea aplicativă, gândirea critică, initiativa
și colaborarea
– ateliere, proiecte interdisciplinare
– experimente, vizite de studiu
– activități în parteneriat cu instituții, organizații și specialiști din comunitate.
Verificarea si monitorizarea programelor
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti îşi rezervă dreptul de a verifica documentația aferentă activităților planificate în cadrul programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, precum și de a solicita informații suplimentare, în scopul asigurării legalității
și siguranței derulării acestora”.