luni 27 octombrie
EUR 5.0848 USD 4.3684
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Romania Unfolds: 32% dintre români trăiesc în sărăcie energetică. Ce soluții există

Data publicării: 27.10.2025 • 16:20 Data actualizării: 27.10.2025 • 16:26
Romania Unfolds - Foto: NW
Romania Unfolds - Foto: NW
ODD 7 – Energie curată și accesibilă  - Foto: Veolia România
ODD 7 – Energie curată și accesibilă - Foto: Veolia România

Datele statistice arată că 32% dintre români trăiesc în sărăcie energetică. Adică, nu au curent și dacă ar avea nu ar putea să plătească facturile. Platforma „Romania Unfolds” aduce în prim-plan soluțiile care pot schimba acest lucru, cu exemple de proiecte deja implementate.

Obiectivul de dezvoltare durabilă 7 (ODD 7 sau Obiectivul Global 7) - „Energie curată și la prețuri accesibile” - este unul dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă adoptate de Națiunile Unite în 2015.

Acest obiectiv are cinci ținte care ar trebui să fie atinse până în 2030, iar progresul către ținte este măsurat prin șase indicatori.

Trei din cele cinci ținte sunt ținte de rezultat: acces universal la energie modernă, creșterea procentului global de energie regenerabilă, dublarea ratei de creștere a eficienței energetice. 

În acest context, platforma „Romania Unfolds”, inițiată de Veolia România – furnizor de servicii integrate de apă și energie, evidențiază în cel mai recent episod documentar dedicat ODD 7 – Energie curată și accesibilă - modul în care comunitățile locale contribuie la tranziția verde prin inițiative concrete și modul în care România își poate valorifica resursele regenerabile pentru a construi o economie sustenabilă, fără să lase pe nimeni în urmă.

Romania Unfolds: 32% dintre români trăiesc în sărăcie energetică. Ce soluții există

Aproximativ 32% dintre români trăiesc în sărăcie energetică, iar peste 7.500 de locuințe nu sunt încă racordate la rețeaua electrică, conform datelor statistice.

În episodul 6 dedicat ODD 7 – Energie curată și accesibilă, platforma „Romania Unfolds” arată cum România valorifică și poate valorifca resursele regenerabile pentru a-și consolida autonomia energetică, biogazul, energia solară și cea geotermală fiind soluțiile care schimbă și pot schimba harta energetică a țării.

„România are un potențial real de a deveni un hub regional de producție și stocare pentru energia verde.

Dincolo de sursele mai cunoscute – hidro, eoliană și solară – avem un potențial uriaș în energia geotermală și în producția de biogaz din deșeuri.

În contextul în care infrastructura esențială a țării - cum este cea energetică și termică, necesită modernizare și dezvoltare, pentru a deservi cât mai mulți consumatori, aceste soluții sustenabile au beneficii economice și ecologice majore, contribuind la scăderea costurilor pentru utilizatorul final, decarbonizarea orașelor și creșterea independenței energetice”, a declarat Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România.

România poate scăpa de importurile de gaz prin dezvoltarea producției de biogaz

În prezent, în România, funcționează aproximativ 30 de instalații de biogaz.

Dar exploatarea integrală a acestei resurse ar putea genera 21,2 TWh energie regenerabilă pe an – suficientă pentru alimentarea a peste 2 milioane de locuințe, ceea ce ar putea face, de exemplu, ca România să scape de importurile de gaz.

O singură tonă de deșeuri alimentare valorificate poate evita până la 0,9 tone CO₂ și poate produce până la 250 m³ de biogaz și 900 kWh de energie.

Totodată, și mâlul, nămolul, rezultat în urma tratării apelor reziduale în stațiile de epurare ale orașelor poate fi transformat în biogaz, a explicat Valentin Zaharia, Director Tehnic și de Dezvoltare la Veolia România. 

El a dat de exemplu în acest sens Stația de Epurare Glina, care a devenit cel mai mare producător de energie verde din zona Capitalei, producând curent electric și energie termică din biogazul obținut prin fermentarea nămolului rezultat în urma procesului de tratare a apelor uzate, și Belgradul, capitala Serbiei, unde circa 50% din energia necesară vine din cogenerare. 

„Deșeurile organice reprezintă o mare problemă la nivelul României, dar și o oportunitate fantastică, dacă se sortează și se cogenerează”, a declarat Valentin Zaharia.

Cea mai mare stație de biogaz din țară se află în comuna Cordun, județul Neamț, aceasta transformând deșeurile organice în energie termică și electrică.

Compania care operează stația vizează atingerea unei capacități anuale de 10 milioane m³ de biogaz, consolidând astfel contribuția sectorului privat la tranziția energetică.

România, pe locul 3 în Europa la resursele de energie geotermală

România dispune de o resursă de energie geotermală estimată la 1,67 milioane Gcal anual, fiind pe locul 3 în Europa la acest capitol. 

Dar, din păcate, România folosește mai puțin de 12% din această resursă naturală. Adică, doar 155.000 – 200.000 de Gcal sunt valorificate anual sub formă de apă caldă sau agent termic.

În 2024, în UE funcționau 412 sisteme geotermale centralizate pentru încălzire și răcire. Dar în România, deși avem printre cele mai mari resurse, doar câteva comunități folosesc această resursă pentru alimentarea locuințelor.

Un exemplueste comuna Lovrin, din județul Timiș, prima localitate din România care folosește apa geotermală pentru încălzirea locuințelor.

Primul sistem geotermal centralizat a fost făcut la Lovrin înainte de Revoluție, pentru blocurile de pe strada principală, iar recent acesta a fost extins de primărie la circa 250 de case. Sistemul implementat acolo reduce emisiile de CO₂ de până la 20 de ori față de instalațiile pe gaz și de 40 de ori comparativ cu cele pe cărbune, demonstrând impactul pozitiv al investițiilor în energie curată asupra mediului și comunităților.

Iar ca idee, primarul din Lovrin a declarat că încălzirea unui apartament de 2-3 camere pe timp de iarnă conectat la sistem geotermal centralizat costă în jur de 250 lei, mult mai puțin decât cu o centrală pe gaz sau electrică. 

ODD 7 – Energie curată și accesibilă  - Foto: Veolia România

Panourile fotovoltaice, o soluție electrificarea României la nivelul UE și combaterea sărăciei energetice

Deși progresele sunt vizibile, inechitatea energetică rămâne o provocare majoră în România. 

În timp ce la nivelul UE se consideră că accesul la energie electrică este aproape 100%, aproximativ 32% dintre români trăiesc în sărăcie energetică, iar peste 7.500 de locuințe nu sunt încă racordate la rețeaua electrică. 

În acest context, proiecte precum „Energie pentru viață”, derulat de Asociația Energia Inteligentă, oferă soluții concrete și durabile.

De exemplu, prin instalarea de panouri fotovoltaice în 71 de gospodării din 8 județe, familii din zone izolate au avut pentru prima dată acces la electricitate, contribuind astfel la reducerea decalajelor sociale și energetice. Iar emoțiile copiilor care au putut să citească și să-și facă temele la bec și nu la lampa cu gaz ori lumânare nu pot fi cuantificate în cuvinte.

Prin poveștile sale autentice, Romania Unfolds” arată cum inovația, colaborarea și utilizarea responsabilă a resurselor locale pot transforma comunități în factori ai schimbării.

Astfel, tranziția energetică prinde contur în România – prin fapte, oameni și soluții sustenabile care dau energie viitorului. 

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră