marți 21 aprilie
EUR 5.0988 USD 4.3365
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Corina Cojocaru (BT Pensii): Românii încep să îşi pună întrebări şi să investească inteligent

Data publicării: 21.04.2026 • 20:00

Corina Cojocaru, CEO la BT Pensii, spune că românii încep să îşi pună întrebări, înainte să decidă ce fac cu banii, şi să investească inteligent, în instrumente ceva mai sofisticate.

Înainte vreme, a explicat expertul, la Financial SUMMIT 2026, principala modalitate de econommisire era ţinerea banilor în conturi, la bănci, şi cam atât. Acum, lucrurile s-au schimbat mult. Există o schimbare de comportament financiar al clienților BT.

#2026 FINANCIAL SUMMIT este suținut de: Academia de Studii EconomiceBanca Transilvania, Exim Banca RomâneascăGaranti BBVA și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.

"Noi, în ultima perioadă, am traversat câteva șocuri succesive", explică Cojocaru, "fie că vorbim despre pandemie sau despre incertitudinile geopolitice, până la inflația ridicată cu care ne confruntăm".

Toate aceste evenimente au marcat și au schimbat cumva comportamentul "pe care îl avem față de banii noștri și tot ce am învățat din aceste etape ne-a schimbat felul în care ne raportăm la finanțele proprii", explică Corina Cojocaru.

VIDEO Corina Cojocaru (BT Pensii): Românii încep să îşi pună întrebări şi să investească inteligent

Crizele, momentele de stres financiar, de tensiune în finanţele personale, duc la instruirea individului, care devine mai receptiv şi educat, sub presiunea evenimentelor.

Ce s-a întâmplat în ultimii ani "ne-a dus în acest punct, în care pare că suntem cumva la începutul unei etape de maturizare, în ceea ce privește gestionarea finanțelor.

Vedem o schimbare de structură, oamenii încep să își pună întrebări: unde sunt banii mei? Cum îi administrez mai bine? Cum îi fac să lucreze pentru mine? Ce se întâmplă dacă am un plan și am un an în care lucrurile merg prost?"

Citeşte şi: Gabriel Avramescu, ASF: 31.000 de persoane din România au participat la activități de educație financiară

"Toate aceste întrebări determină reacția noastră", continuă Cojocaru. "Așa cum o vedem din toate datele statistice, începem să ne uităm din ce în ce mai mult către opțiuni de a ne eficientiza portofoliul.

Acum 3 ani, erau cam 500.000 de oameni care investeau în fonduri de investiții. Acum sunt 1.200.000.

Acum 3 ani, erau 600.000 de persoane care economiseau voluntar, pentru perioada lungă de pensionare. Acum, numărul lor a depășit 1.000.000, deci fiecare dintre noi a devenit mai conștient și mai conștiincios".

Citeşte şi: Summit de Educație Financiară - Newsweek România. Cum construim încredere, protecție și reziliență

Ce forme de economisire sau tipuri de investiții sunt mai căutate acum? Oamenii caută simplitate, accesibilitate, transparență, care să le elimine stresul decizional, explică specialistul.

"Aceasta este motivația care determină succesul pe care l-au avut spre exemplu, în ultima perioadă, fondurile de investiții.

Sunt 1.200.000 de investitori în fonduri. Ei bine, dintre aceștia, 350.000 au venit în ultimul an."

De ce le-au ales? "Şi-au dat seama că aceste mecanisme diversificate, transparente, administrate profesionist, reprezintă moduri eficiente de a-și gestiona banii, care le iau lor de pe umeri povara deciziei".

Citeşte şi: SUMMIT de Educație Financiară - Newsweek România. 2025, anul marilor schimbări economice

Iarăşi: oamenii îşi pun întrebări, iar ca să găseşti răspunsul corect trebuie să fii instruit: "Când să intre în piață? Când să iasă din piață? În ce instrumente să investească? În ce proporție?".

Iar la toate acestea este bine să-i laşi pe experţi să lucreze, în timp ce tu te uiţi pe telefon, cum îţi creşte profitul:

"Toate acestea sunt gestionate în cadrul fondurilor și ei pot să simtă că fac ceva pentru viitorul lor, pentru portofoliul lor viitor și că sunt în același timp un contor.

Maturizare

În același timp, există un mare interes, în ultimii ani, pentru economisirea pe termen lung: economisirea pentru peste 20 de ani, peste 30 de ani, pentru perioada pensiei.

Aici se vede acea etapă de maturizare. Românii încep să conștientizeze că viitorul financiar depinde de ceea ce fac astăzi și fondurile de pensii facultative au adunat, iar acum au depășit 1.000.000 de participanți.

În ultimul an, au venit 180.000 de persoane și asta arată cât de mult această preocupare, de gestionare a viitorului financiar, se regăsește în rândul românilor.

TTF

Un alt tip de instrument care stărnește destul de mult interes, în ultima perioadă, sunt TTF-urile, pentru că acolo transparența și faptul că investitorul știe exact după ce indice să se uite, atrage oamenii cu un apetit la risc mai ridicat.

Instrumentele financiare TTF (deseori asociate cu Title Transfer Facility, în contextul gazelor naturale, sau Taxa pe Tranzacții Financiare, în context fiscal) sunt active tranzacționabile, inclusiv contracte derivate, a căror valoare este legată de un activ/suport.

În contextul specific al piețelor financiare europene și al reglementărilor recente, instrumentele financiare derivate TTF sunt cele mai importante derivate tranzacționate, utilizate adesea ca mecanism de referință pentru prețurile gazelor naturale în Europa (de exemplu, contracte futures TTF).

Toate aceste instrumente investiţionale nu funcționează dacă nu sunt îndeplinite două condiții esențiale. Prima este transparența.

Atunci când deschizi telefonul, pui amprenta și vezi totalitatea portofoliului tău, îți scade stresul, cu privire la unde-ți sunt banii, cine îi administrează.,

Elimini stresul operaţional

Să intri în 10 aplicații, să verifici când ai făcut lucrul ăsta... intri într-un singur loc ai scăpat de stres.

Al 2-lea lucru este stresul operațional, când trebuie să faci 10 ordine de plată în fiecare lună, acolo, acolo şi acolo, să dai 4 ordine de plată ş.a.m.d., asta îți ocupă mult timp.

Și, după cum știm, tindem să fim destul de comozi. Trebuie să fie și aceste două condiții: accesibilitate și transparență, astfel încât noi să putem să ne construim un portofoliu eficient, pe termen lung."

Corina Cojocaru, CEO BT Pensii - Foto: Newsweek România
Corina Cojocaru, CEO BT Pensii - Foto: Newsweek România

Atenţie la câştigurile mari şi facile. Ele, de regulă, sunt ţepe. "În ultima perioadă", explică Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, "românii încep să se delimiteze de atracţia câștigurilor rapide, pentru că din ce în ce mai mulți încep să înțeleagă că reversul câștigurilor rapide sunt pierderile și mai rapide.

Acum se orientează către instrumente care nu promit câștiguri rapide, pentru că nu despre asta e vorba în instrumentele pe care le-am enumerat mai devreme, ci despre instrumente transparente, administrate profesionist, la care au acces."

Prea frumos ca să fie adevărat

Cum poate să facă o persoană interesată diferența între o adevărată investiţie fezabilă şi o ţeapă costumată în haine strălucitoare, atractive?

"Cea mai simplă modalitate e dacă sună prea bine ca să fie adevărat. Sunt foarte multe inițiative și cam toate instituțiile financiare din România raportează o astfel de schemă.

Persoane care promovează, folosind identitatea unor alte persoane, cu standing solid, diverse instrumente care nu sunt tocmai cele corecte.

Când se iau cele mai neinspirate decizii?

Emoțiile există în investiții și e normal să fie așa. Ce observăm în ultima perioadă este că ele nu mai determină un comportament atât de radical, cum determinau înainte. Adică, oamenii, când apare o criză, nu mai ies cu totul din piață și au un plan, eventual și-l ajustează.

Asta este foarte bine, pentru că cele mai neinspirate decizii sunt luate în perioadele de euforie maximă sau în cele de panică extremă."

De ce ar veni persoană interesată către Banca Transilvania?

"Sunt cam 5 milioane de clienți care au ales Banca Transilvania, dar, dincolo de faptul că e cea mai mare instituție financiară locală din România, pornită din România, banca are și un program foarte serios și mare, amplu, de educație financiară.

Noi vorbim despre educație financiară de 20 de ani. La fiecare eveniment la care am fost, în ultimii 20 de ani, s-a discutat despre educație financiară și culmea, nu doar la noi, că se discută și în Vest despre educație financiară și noi tot tindem să îi ajungem pe cei de acolo", a explicat Corina Cojocaru.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră