Summit de Educație Financiară - Newsweek România. Cum construim încredere, protecție și reziliență
La Summitul de Educație Financiară organizat de Newsweek România, experții din domeniu readuc în discuție modalitățile optime, instrumentele și soluții de protecție pe termen lung care pot consolida cultura financiară și piața asigurărilor în România.
Summit de educație financiară la București, găzduit de Newsweek România.
Evenimentul aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă românii într-un context economic și geopolitic instabil, unde deciziile financiare corecte devin esențiale pentru protejarea familiei și construirea unui viitor sigur.
Summit de Educație Financiară - Newsweek România
Summitul de educație financiară 2025 are loc cu sprijinul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), al Institutului de Studii Financiare, Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România și al Academiei de Studii Economice din București.
Decizii financiare inteligente și educație relevantă
Primul panel al summitului, intitulat „Decizii financiare inteligente – cum construim educație financiară relevantă?”, aduce în discuție importanța formării unor obiceiuri sănătoase de economisire, dar și responsabilitatea statului, a industriei și a școlii în sprijinirea acestui proces.
Printre invitați se numără Paul Dumitru, responsabil programe educație financiară la ASF, Cătălin Câmpeanu, secretar general al Institutului de Studii Financiare, și Ștefan Musgociu, specialist Business Development și Public Affairs la Bursa de Valori București.
În cadrul dezbaterii se va discuta despre rolul digitalizării în accesarea produselor financiare și necesitatea adaptării educației financiare pentru diferite profiluri de risc.
Asigurările în România: între riscuri și soluții digitale
Cel de-al doilea panel, „Asigurările în România – cum construim încredere, protecție și reziliență?”, analizează transformările pieței românești de asigurări, caracterizată de o rată de penetrare scăzută și un nivel redus de încredere.
Experții din domeniu își vor îndrepta atenția asupra riscurilor climatice care generează daune tot mai mari, dar și asupra nevoii de digitalizare și dezvoltare a unor soluții accesibile, precum micro-asigurările și parteneriatele public-private.
La discuții vor lua parte Alexandru Ciuncan, director general UNSAR, Dorel Duță, președinte UNSICAR, și Florin Golovatic, analist financiar la ASF – Sectorul Asigurări-Reasigurări.
Summitul de educație financiară se concentrează pe soluții practice, bune practici internaționale și pe modelele de colaborare public-privat care pot reduce presiunea asupra bugetului de stat și pot face România mai rezilientă.