În urmă cu două luni, constructorul tronsonului 3 al A0 Sud se lăuda că lucrările vor ajunge la 50% în mai.
Luna mai s-a încheiat, însă, ne aflăm aproape la jumătata lui iunie, iar șantierul e departe de nivelul promisiunilor.
„Dacă spre sfârșitul lui aprilie progresul fizic oficial era de 32-33%, estimăm că în prezent s-a ajuns la 37-38%.
O medie de aproximativ 3% lunar, cu mari eforturi - acesta este ritmul consacrat (...) Iar aritmetica simplă ne spune că restul de ~60 de procente necesare deschiderii ar putea fi gata undeva în decembrie 2024, dacă avem noroc.
În timp ce termenul contractual de finalizare este aprilie 2024.
Citește și: VIDEO „Dorel”, constructor de drumuri: O basculantă răsturnată peste alta, un camion înghițit de apă
Până una-alta, șantierul a ajuns la un punct critic: multe poduri/pasaje așteaptă grinzile și pe alocuri ar trebui să vedem primele straturi ale sistemului rutier (strat de formă, fundație balast, balast stabilizat și asfalt, într-un final apoteotic).
Toate acestea sunt scumpe, iar cashflow-ul și managementul grecilor lasă foarte mult de dorit (...)
Speranța moare ultima, dar până la urmă moare și ea”, au apreciat specialiștii Asociației Pro Infrastructură pe Facebook.
3% din cei 18 km ai tronsonsului arată că se asflatează, lunar, 540 de metri.
Citește și: FOTO Cum arată Drumul Expres Brăila - Galați. Lucrările au ajuns la 57%. Gata în aprilie 2024?
Maximum 13,5 km dați în trafic pe A0 Nord în 2023
„9,5 sau 13,5 km inaugurați pe A0 Nord în 2023? Asta este una din întrebările spinoase din 2023: câți kilometri de autostradă muzeu vom avea pe A0 (și nu numai) și pentru cât timp.
CNAIR se jură că face descărcările temporare ca să nu avem prea mulți.
Întreg lotul 2 din A0 Nord are 19 km (...) Momentan noi estimăm că în octombrie vom circula pe cei 9,5 km dintre DN1 și Autostrada A3.
Acestora li se pot adăuga încă 4 kilometri spre est dacă responsabilii CNAIR se vor mișca rapid cu rezolvarea birocrației pentru execuția unei descărcări provizorii în DJ200 lângă Ștefănești, alegând acest punct în detrimentul celui de pe DJ100 la vest de Afumați.
Așa au promis oficial miercuri, 7 iunie 2023, la întâlnirea SCS Transport din cadrul Comitetului de Monitorizare POIM.
Evident, de la vorbe la fapte este cale lungă și timp scurt.
Deja antreprenorul practic a terminat această porțiune din proiect (între nodul cu A3 și DJ200).
Așadar, 13,5 km în 2023 pe A0 Nord, scenariul cel mai optimist. Restul de 5,5 km ai tronsonului nu vor putea fi folosiți: 2 km între DN1 și limita cu lotul 1 așteaptă semnarea contractului cu Pizzarotti (probabil până la sfârșitul lunii iunie) și 3,5 km între DJ200 și granița cu lotul 3 vor fi "activați" când vor binevoi chinezii”, explică Asociația Pro Infrastrcutură situația de pe lotul 2 al A0 Nord.
Autostrada de Centură a Bucureștiului, A0, este un „inel” de aproximativ 100 km împărțit în 7 loturi
Segmentul Sud al autostrazii A0 este împărțit în 3 loturi, pentru care au fost anunțați câștigătorii licitațiilor în aprilie-mai 2019:
Lotul 1, A2 - CF902 (Jilava), 16,9km, câștigator Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, preț 830.679.662,15 lei, fără TVA. Contract semnat în august 2019.
Lotul 2, CF902 (Jilava) - DN6, 16,3km, câștigător Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, preț 750.849.942,12 lei, fără TVA. Contract semnat.
Lotul 3, DN6 - A1, 17,97km, câștigător asocierea Aktor SA - Euro Construct Trading SRL, pret de 853.422.022,52 lei, fără TVA, termen de executie 42 de luni. Contract semnat. Contractul a fost preluat integral de Aktor SA.
Segmentul Nord al autostrazii A0 este împărțit în 4 loturi:
Lotul 1, DJ601 - DN1 (Corbeanca), 17,5km, câștigător reconfirmat în noiembrie 2022 și în martie 2023: Impresa - Pizzarotti - Retter Project Management, preț: 815,07 milioane lei, fără TVA. Durata: 12 luni pentru proiectare, 22 de luni pentru construcție.
Lotul 2, DN1 (Corbeanca) - DN2 (Afumati), 19,0km, în execuție, câștigător: asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL, pret: 831.920.653,34, fără TVA. Durata: 12 luni pentru proiectare, 22 luni pentru construcție. Contract semnat în mai 2021.
Lotul 3, DN2 (Afumați) - DN3 (Cernica), 8,6km, în execuție. Constructor selectat în noiembrie 2022: China Civil Engineering Construction Corporation, pret 397.996.117,63 lei, fără TVA. Durata de proiectare 12 luni, durata de executie. 18 luni. Contract semnat in martie 2023.
Lotul 4, DN3 (Cernica) - A2, 4,47km, câștigător Asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL, pret 312,6 milioane lei, fără TVA. Durata de proiectare 12 luni, durata de execuție 18 luni. Contract semnat în august 2020.
Ce bucăți din Autostrada de Centură a Bucureștiului, A0, ar trebui deschise în 2023:
- Sud: I.A2 - CF902 (Jilava)
- Sud: II.CF902 (Jilava) - DN6
- Sud: III.DN6 - A1
- Nord: IV.DN3 (Cernica) - A2