Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că în perioada următoare nu se vor mai înregistra creşteri mari de preţuri la alimente.
El a spus că România, atât timp cât este o ţară agricolă, va avea preţuri mai mici la alimente, dar nu vor fi diferenţe mari faţă de preţurile înregistrate în Uniunea Europeană.
Veste bună pentru români. Isărescu: ”Nu vor mai fi creşteri mari de preţuri în perioada următoare”
Mugur Isărescu a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, dacă ar trebui să ne obişnuim cu preţurile mari la alimente sau vom începe să vedem o uşoară scădere.
Citește și: Veste bună: scad preţurile. Rata inflaţiei a scăzut la 11,2%. Preţurile de consum rămân ridicate
“Unele scăderi cred că vor apărea, la legume, fructe. Am văzut că au apărut preţurile la cireşe.
La început de lună mai sunt trufandale şi de regulă sunt mai scumpe. Vorbim de produse agro-alimentare, mai ales legume, fructe, ouă vor avea scăderi de preţuri, că aşa se întâmplă, sunt sezoniere.
S-ar putea să avem cel puţin diminuări uşoare de preţ şi la produsele care ne-au durut cam mult - uleiul comestibil. La alte produse nu putem să ne dăm seama, că ar trebui să facem analize sectoriale. Ceea ce aproape suntem siguri, nu o să mai fie creşteri mari de preţuri în perioada următoare”, a transmis guvernatorul BNR.
El a precizat că preţurile la produsele agroalimentare în România sunt cam 50-60% din cele din media europeană, potrivit Agerpres.
Citește și: De ce continuă să crească prețurile deși rata inflației a scăzut. Ce ne așteaptă în acest an
Guvernatorul BNR a completat afirmând că România va avea preţuri mai mici la alimente, dar nu vor fi diferenţe atât de mari comparativ cu preţurile din Uniunea Europeană.
“Nu să o egalizăm preţurile la Bucureşti ca la Paris, dar noi ne-am uitat şi în istorie, la 1900, preţurile în Bucureşti, Le Petit Paris, erau mult mai ieftine decât Parisul celălalt.
Am văzut şi nişte turişti americani care se minunau cât de ieftin e. S-au dus în Piaţa Obor, ce ieftine sunt preţurile. Noi le percepem altfel.
Îmi întreb de multe ori colegii care mai merg prin piaţă: ”Cum simţiţi că sunt preţurile şi care este percepţia pieţei?”. Să nu transmiteţi acest mesaj de la mine, nu se vor egaliza. România, atât timp cât e o ţară agricolă, va avea preţuri mai ieftine la alimente.
Dar nu mai putem să vorbim de diferenţe atât de mari de preţuri şi faptul că ne integrăm în Uniunea Europeană vine cu un cost”, a explicat Mugur Isărescu.