Aşadar, în acest moment, inflaţia a început să scadă, în timp ce preţurile continuă să crească. Dar cum se explică acest aparent paradox?
Pe scurt, scade viteza de creştere a preţurilor, nu scad preţurile. Inflaţia este creşterea generalizată a preţurilor. Atunci când inflaţia începe să scadă, preţurile continuă să crească, însă nu în acelaşi ritm ca în vârful curbei inflaţioniste.
Rata inflației a scăzut, dar prețurile continuă să crească
Ca să facem o figură de stil: este ca şi cum ai merge cu 80 km/h şi începi să frânezi. Dar frânezi treptat, nu calci pedala "până la blană", pentru că atunci pasagerul din dreapta şoferului iese prin parbriz.
Citeşte şi: Inflația din SUA scade, pe măsură ce prețurile de consum scad. Piata muncii, încă sub presiune
La scăderea graduală a inflaţiei, este ca şi cum maşina merge în continuare, dar viteza ei scade treptat, nu înţepeneşte pe loc, pe carosabil.
Totuşi, până unde este bine să scadă inflaţia? Răspunsul este că până la 2%. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, are obiceiul să facă o altă comparaţie: inflaţia de 2% este ca un pahar de vin roşu bun, băut înainte de culcare.
Mai mult vin băut înainte de culcare înseamnă beţie. Lumea este în acest moment într-o petrecere bahică inflaţionistă, din care se străduieşte prin diferite metode să iasă.
Merită spus că, înainte de coronacriză, multe state UE puternice nu mai ştiau cum să facă să ajungă la o inflaţie de 2% şi navigau în general între o inflaţie de 0% - 1%, pe care când o depăşeau era sărbătoare.
Citeşte şi: Un economist șef din Guvernul Germaniei, despre inflație: „Va fi o problemă și în 2024”
De ce anume? O inflaţie de 2% înseamnă o creştere mică a preţurilor la bunuri şi servicii, care duce la o creştere corespunzătoare a profiturilor firmelor, suportabilă de către clienţii consumatorii bunuri şi servicii.
Toţi actorii din pieţe au de câştigat: business-urile prosperă, crescându-şi profiturile. O parte dintre profituri este alocată în creşteri de salarii, deci consumatorii au bani să cumpere produsele şi serviciile mai scumpe, o alta se regăseşte în investiţii pentru dezvoltare, astfel încât ciclul economic se poate relua.
Societăţile prospere sunt cele în care preţurile sunt sus, nu cele în care sunt scăzute. De aceea Occidentul, cu preţuri (una este alta) mari, prosperă.
Cineva s-ar putea totuşi întreba: de ce nu este bine mai curând ca preţurile (adică inflaţia) să scadă foarte mult? (Fenomenul este invers inflaţiei şi se numeşte deflaţie.) Pentru că atunci profiturile firmelor ar scădea, veniturile lor la fel, iar companiile ar fi obligate să ia măsuri neplăcute, pentru a se echilibra.
Aceasta înseamnă să scadă calitatea produselor. La începutul coronacrizei, puneam alături două suluri de hârtie igienică. Cel de după începerea crizei era mai mic şi mai subţire, prea diafan şi inconsistent, comparativ cu cel de dinainte de februarie 2020.
O altă soluţie pentru firme, la deflaţie, ar fi să scadă costurile cu forţa de muncă, adică să micşoreze salariile, ori să facă concedieri.
În Marea Depresiune din anii 30, firmele aruncau efectiv produsele. Au făcut epocă imaginile cu marii angrosişti de cafea aruncând mii de saci cu acest produs în Oceanul Atlantic, pentru că oferta să scadă şi astfel să crească preţul.
În perioada ce urmează, inflaţia se va calma treptat, gradual, până va ajunge spre 2%. Pentru ca paharul de vin bun de dinainte de culcare să însănătoşească economia.
