Până acum, autorităţile de la Ankara au insistat că vor dezvolta pe cont propriu depozitele de gaze descoperite în Marea Neagră, depozite care ar conţine aproximativ 540 de miliarde metri cubi de gaze naturale. În acest context, un parteneriat oficial cu companii americane ar reprezenta o schimbare majoră în Marea Neagră, unde şi Rusia are interese. Dacă depozitele de gaze descoperite în Marea Neagră vor putea fi extrase comercial, acest lucru va elimina dependenţa Turciei de importurile energetice din Rusia, Iran şi Azerbaidjan.
Citește și: Cîțu, despre respingerea PNRR: Multe ştiri false. Cei care lucrează la plan, nu pleacă în concediu
Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, a anunţat că obiectivul ţării sale este să devină un exportator net de energie. Luni, Erdogan urmează să aibă prima sa întâlnire oficială cu preşedintele american, Joe Biden, iar cooperarea energetică ar putea calma tensiunile dintre cele două state membre NATO provocate, printre altele, şi de decizia Turciei de a achiziţia un sistem antirachetă rusesc.
Oficialul turc, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a precizat că până acum guvernul de la Ankara a avut o atitudine rezervată faţă de interesul companiilor străine pentru depozitele de gaze descoperite de Turcia în Marea Neagră.
"Însă acum ... Exxon Mobil şi Chevron s-au întâlnit cu Turkish Petroleum şi au primit datele referitoare la descoperiri", a spus oficialul turc, făcând referire la compania petrolieră de stat din Turcia. "Cele două companii au primit datele tehnice şi au decis că este nevoie de mai mult timp pentru a colabora în acest domeniu", a adăugat oficialul.
Turcia intenţionează ca, începând din 2023, să înceapă să pompeze gaze din depozitele din Marea Neagră. Însă înainte de aceasta trebuie construite conductele offshore şi facilităţile de procesare.
Oficialul citat de Reuters susţine că "există mult mai multe gaze" în Marea Neagră. "Se poate ajunge la un acord de cooperare" cu companiile americane în timp ce lucrările de explorare continuă atât în Marea Neagră cât şi în Marea Mediterană, a apreciat oficialul turc.
"Turkish Petroleum trebuie să se alăture unui consorţiu pentru a dezvolta aceste zăcăminte din motive tehnice şi financiare, iar geopolitica este un factor important care va decide care va fi compania aleasă", spune John Bowlus, cercetător la Universitatea Kadir Has din Istanbul. Potrivit acestuia, Exxon "a părut întotdeauna cel mai probabil candidat" având în vedere că grupul american operează un perimetru din apele teritoriale ale României, amplasat în apropiere de câmpul Sakarya unde se află depozitele de gaze descoperite de Turcia.
Citește și: Primarul din Ilfov reținut pentru violarea unei fete de 12 ani și șantaj, pus în libertate
În România, ExxonMobil şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 - 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată.
Anul trecut, Exxon Mobil a confirmat că analizează o posibilă ieşire din proiectul offshore Neptun din România, adăugând că a început să ofere informaţii potenţialilor cumpărători. Până acum, în proiectul Neptun au fost investiţi 1,5 miliarde de dolari, din care jumătate de OMV.