Taxa pe zahăr și creșterea accizei la țigări, printre măsurile oficiale ale Guvernului

DE Alexandru Pop | Actualizat: 06.08.2019 - 09:01

Guvernul ar putea adopta la finalul săptămânii un proiect de ordonanță prin care se introduce taxa pe zahăr și crește acciza la țigarete.

SHARE

„Pentru a fi evitată declanșarea acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva țării noastre, legislația națională, respectiv Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, trebuie modificată astfel încât să fie conformă cu reglementările Uniunii Europene în domeniul accizelor.

În acest sens, se impune adoptarea unor măsuri pentru a corecta neconcordanța cu Directiva 2011/64/UE, respectiv acciza globală pe țigarete să reprezinte cel puțin 60% din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum", se arată într-o ordonanță de urgență citată de Hotnews.

Documentul menționează că având în vedere că nivelul actual al accizei totale pentru țigarete nu reprezintă cel puțin 60 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum, se impune creșterea nivelul accizei totale pentru țigarete, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 țigarete la 503,97 lei/1.000 de țigarete.

Băuturi răcoritoare cu conținut ridicat de zaharuri libere al căror conținut de zaharuri este între 5-8 g zaharuri/100 ml produs vo avea 0,8 lei pe litru, iar cele peste 8 grame zaharuri - 1 leu/litru.

„În Uniunea Europeană, 52% din populația adultă este în prezent supraponderală, iar din această proporție 17% suferă de obezitate. Epidemia de obezitate constituie o povară imensă asupra sistemelor de sănătate, obezitatea reprezentând, în prezent, unul din principalii factori responsabili de morbiditate la nivel mondial.

De asemenea, se relevă cifre îngrijorătoare şi în cazul obezităţii infantile, cu repercursiuni importante asupra sănătăţii viitorului adult. Planul de Acţiune pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor netransmisibile al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată faptul că supraponderea şi obezitatea la copii şi tineri înregistrează un trend ascendent", se arată în document. 

Se propune includerea în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii (CAS, CASS și CAM), a biletelor de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru alte situații decât decât cele cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie. 

Se menține regimul de exceptare de la plata contribuțiilor sociale numai pentru tichetele cadou acordate de angajator/plătitor cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie, în limita plafonului de 150 lei/eveniment/persoană.

Ordonanța de urgență include și diminuarea numărului secretarilor de stat și blocarea angajărilor în administrație, potrivit Hotnews.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te