luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

S-au scumpit biletele de tren. Cât plătesc în plus călătorii și de când se aplică majorarea

Data publicării: 13.12.2023 • 08:09 Data actualizării: 13.12.2023 • 08:11
Călătorii dau mai mulți bani pentru biletele de tren Foto: Freepik.com - rol ilustrativ
Călătorii dau mai mulți bani pentru biletele de tren Foto: Freepik.com - rol ilustrativ

Biletele de tren s-au scumpit începând din 12 decembrie. Autoritățile feroviare au făcut anunțul chiar în ziua în care s-au aplicat majorările.

S-au scumpit biletele de tren. Măsura a fost aplicată începând cu 12 decembrie, iar autoritățile feroviare au anunțat în aceeași zi majorarea.

Creșterea este de 8,8%, indicele inflației.

S-au scumpit biletele de tren. Cât plătesc în plus călătorii și când a fost făcut anunțul

”Conform comunicării Autorității pentru Reformă Feroviară și a prevederilor art. 17 din H.G. nr. 1453 /2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022 – 11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători care

prevede că: ,,tarifele stabilite prin ordin al ministrului și infrastructurii se actualizează anual cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică la data de 1 octombrie., tarifele de deservire generală din transportul feroviar public de călători vor fi actualizate prin majorarea cu indicele de inflație de 8,8%, începând cu data de 12.12.2023.

Citește și: Prin ce orașe vor trece primele trenuri cumpărate în ultimii 20 de ani: CFR Călători le gestionează

Actualizarea tarifelor se aplică de către toți cei șase operatori feroviari, unul – societate națională și alți cinci operatori feroviari privați. Această actualizare raportată la indicele de inflație, conform prevederilor impuse de legislația în vigoare, vine în sprijinul echilibrării

activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc.

Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevederilor H.G., menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 90% la abonamentele și biletele pentru studenți, a gratuității la abonamentele și biletele pentru elevi.

De asemenea se vor menţine și ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare, ca de exemplu: reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație de peste 11 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors etc”, a transmsi CFR călători într-un comunicat de presă publicat pe 12 decembrie.

Cât costă biletele după majorare

După majorare, un bilet de tren de clasa a 2-a București-Constanța la Interregio costă 78,5 lei, pe relația București Nord-Brașov 64,5 lei, pe ruta București Nord-Suceava 118,5 lei, iar pe relația București Nord-Arad 145 de lei.

Ultima majorare a tarifelor în transportul feroviar de călători a avut loc pe 1 iulie 2022, scrie Club Feroviar.

Ordinul pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători a apărut în Monitorul Oficial nr 519 din 26 mai 2022.

Citește și: 139 de vagoane pentru călători vor fi modernizate. Vom călători în condiții mai bune la CFR

Proiectul fusese pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor la data de 14 aprilie 2022 și nu a suferit nicio modificare. În motivarea deciziei de a scumpi biletele de tren, inițiatorul a adus ca argumente majorarea prețurilor la materii prime, materiale, piese de schimb, energie electrică, motorină și uleiuri, precum și devalorizarea monedei naționale în raport cu euro.

Majorarea a fost de 20%, iar pentru secția Oravița-Anina s-a instituit un tarif special. Precedenta majorare de tarife în transportul feroviar de călători avusese loc în 2013.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră