România va avea gaze din Marea Neagră în această iarnă, compania Black Sea Oil&Gas, controlată de un fondul american de investiții, Carlyle Group, face primele teste pentru a alimenta sistemul național de transport cu gaze, a anunțat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
"România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus. Cei de la Romgaz vor finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la cei de la Exxon. Prin această tranzacţie, cei de la Romgaz preiau şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România", a anunțat Virgil Popescu, pe Facebook.
Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia (proiectul MGD) are capacitatea de a acoperi în prima fază 10% din cererea de gaze naturale a României, estimează compania Black Sea Oil&Gas.
”În prezent există circa 10 miliarde de metri cubi de resurse care urmează să intre în producţie la un volum de circa 1 miliard de metri cubi pe an”, estimează compania Black Sea Oil&Gas.
Proiectul este o premieră pentru domeniul exploatării gazelor din platoul continental românesc al Mării Negre. Black Sea Oil & Gas SA este deținută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și are sediul în România. Carlyle International Energy Partners (CIEP), care este acţionarul majoritar al companiei, este controlat de fondul american de investiţii Carlyle Group.
Ministrul Energiei a ținut să precizeze că perimetrul din care se exploatează gaze nu are nicio legătură cu cel aflat în dispută cu Ucraina. ”Pentru a nu lăsa ca propaganda să inducă o serie de temeri vreau să atrag atenţia asupra faptului că perimetrul offshore Neptun Deep nu se află în zona care a făcut obiectul procesului dintre România şi Ucraina cu privire la Insula Şerpilor", a precizat Popescu.