„Operațiunea Termostatul”: Italia raționalizează energia: 25 de grade vara, 19 grade iarna

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 21.04.2022 - 11:17
„Operațiunea Termostatul”: Italia raționalizează energia: 25 de grade vara, 19 grade iarna. / Foto: pixabay.com

Pentru a evita penele de curent, a limita impactul crizei energetice și a scăpa de dependența de gazul rusesc, Italia a demarat „Operațiunea Termostatul”, de raționalizare a consumului prin impunerea de temperaturi minime și maxime în clădirile publice.

SHARE

Începând cu data de 1 mai 2022 și până pe 31 martie 2023, Italia va încerca să raționalizeze consumul de energie, pentru a evita penele de curent, a limita impactul crizei energetice amplificate de războiul din Ucraina și a scăpa de dependența de gazul rusesc.

„Operațiunea termostatul” prevede ca, în școli și alte clădiri publice, intalațiile de aer condiționat să nu fie setate la mai puțin de 25 de grade Celsius vara, iar cele de încălzire, la mai mult de 19 grade Celsius, iarna.

Citește și: Catastrofă umanitară iminentă. Prețul alimentelor ar crește cu 37% după invazia lui Putin

Amenzi între 500 de euro și 3.000 de euro, pentru nerespectarea temperaturilor ambientale inpuse prin „Operațiunea Termostatul”

Încă nu este clar cum va fi verificată respectarea noilor temperaturi minime și maxime impuse prin „Operațiunea Termostatul” în toate clădirile publice din Italia, dar The Guardian informează, citând Il Messaggero, că autoritățile italiene iau în calcul sancționarea administratorilor acestora cu amenzi cuprinse între 500 de euro și 3.000 de euro.

Potrivit presei italiene, noile temperaturi ambientale pentru clădirile publice nu se aplică în cazul spitalelor, dar regulile ar putea fi extinse și la clădirile private.

Renato Brunetta, ministrul italian al Administrației Publice, a declarat că inițiativa „Operațiunea Termostatul, introdusă de partitul populist Mișcarea Cinci Stele, este „pozitivă” și va economisi între două și patru miliarde de metri cubi de gaz anual, în contextul în care 57% din costurile cu energia ale unei clădiri publice provin din controlul temeperaturii ambientale.

Citește și: Teodosie îl apără din nou pe Putin: „Ce a adus, a rămas. A luat ctitoriile, le-a mitraliat? Nu”

Angela Masi, membră Mișcării Cinci Stele, a afirmat că „este corect ca administrația publică să dea un exemplu bun, reducând risipa și promovând populației consumul rațional. Este un mod simplu de a contribui la reducerea dependenței de gaz”.

Italia este una dintre cele mai dependente țări UE de gazul rusesc, importând din Rusia aproximativ 45% din necesar. Săptămâna acesta, Italia a negociat cu Angolo creșterea importurilor de gaze din Africa.

Germanii, îndemnați să scadă temperatura din case și să meargă cu bicicleta sau trenul

Italia nu este prima țară care umblă la termometre, în contextul crizei energetice. Recent, germanii au fost îndemnați de ministrul Economiei Robert Habeck, care este și lider al Verzilor, să își regleze termostatul la centrală cu un grad mai puțin și să folosească trenul sau bicicleta de Paște pentru a contribui la reducerea dependenței lor de gazul și petrolul rusesc, informează BBC.

„Este ușor pentru portofel și îl enervează pe Putin”, a spus ministrul Robert Habeck.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te