Întrebat dacă ar fi de acord ca PNL să susţină un proiect de lege depus de un parlamentar liberal, conform căruia persoanele care rămân în activitate după vârsta pensionare ar putea să nu mai plătească contribuţia CAS, Orban a arătat că, atât timp cât o persoană rămâne în activitate, contribuţiile trebuie plătite, indiferent de vârstă.
În România, sunt 9 pensionari la 10 angajați. Teleorman, Giurgiu și Vaslui dezechilibrează raportul
Atât timp cât înregistrezi venituri din diferite activităţi, cât eşti persoană activă, trebuie plătite impozitele şi contribuţiile
"Atât timp cât înregistrezi venituri din diferite activităţi, cât eşti persoană activă, părerea mea este că trebuie plătite impozitele şi contribuţiile, indiferent de vârstă, cu atât mai mult cu cât proiectul de lege care e supus dezbaterii şi e în procedură de adoptare de către Guvern presupune posibilitatea de a munci peste 65 de ani, peste vârsta de pensionare, până la 70 de ani, o prevede ca un drept.
Şi, atât timp cât persoana este cea care solicită să-şi continue activitatea după ce-şi îndeplineşte vârsta de pensionare, este o decizie a persoanei respective şi este mai degrabă un drept.
Ca atare, nu văd de ce ar trebui să nu mai plătească contribuţia pentru pensie. Ca principiu, este foarte important ca sistemul fiscal să fie aşezat pe nişte principii foarte clare, trebuie reduse cât mai mult regimurile fiscale discriminatorii, trebuie asigurată practic o egalitate de tratament a cetăţeanului din punct de vedere fiscal", a declarat Ludovic Orban.
Turcan: „Am propus cinci proiecte de calcul al pensiilor de serviciu pe criteriul contributivităţii”