Macron îi spune unui jurnalist: "Crezi că îmi place să fac această reformă? Nu. (...) Aș putea ascunde praful sub covor, ca mulți alţii înainte. (...) Cu cât așteptăm mai mult, cu atât situația se va înrăutăți".
Vârsta de pensionare trebuie mărită
Ce spune Macron e valabil şi pentru România: nu mai putem ascunde praful sub covor. Politicienii noştri să urască această reformă, dar să o facă. Contra propriilor interese politice meschine.
Situaţia e puţin diferită în România, dar timingul e acelaşi. La orizontul anului 2030, schema Ponzi a Pilonului I (pensiile de stat) îşi începe prăbuşirea.
Pur şi simplu, din motive complicate (mentalitate, nivel de trai, ritm de viaţă, stress, alimentaţie, revoluţia sexelor), demografia României se modifică. Şi nu numai a României. A lumii. Inclusiv cea a Chinei.
Citeşte şi: Impactul "decrețeilor" asupra sistemului de pensii. De ce ar trebui să crească vârsta de pensionare
Se pare că factorul unificator e că demografia omului prosper este mult mai lentă ca a celui sărac. Aşa cum s-a constatat că imigranţii mexicani erau mai sănătoşi la primul consult, după ce au fugit în SUA, cu stomacul lipit de şira spinării, decât cinci ani mai târziu, când se chivernisiseră şi erau obeji, aveau ficatul mărit şi inima slăbită.
Când ai un nivel de trai mai bun, sacrifici cumva, prin stilul de viaţă, natalitatea, în favoarea muncii, pentru un pasiv constituit (rata la creditele pentru maşină şi casă, un CAR etc.), ce trebuie alimentat. Pasicul acesta îşi cere drepturile nemilos, ritmic.
Decreţeii
La 1 ianuarie 2022, vârsta standard de pensionare pentru femei era de 61 de ani și 9 luni și va crește treptat, până la 63, pe 1 ianuarie 2030. La bărbați, vârsta standard de pensionare e de 65 de ani, conform Comisiei Europene. E prea puţin.
Decreţeii sunt problema. Decretul 770, din 1 octombrie 1966, a fost dat de guvernul comunist al lui Ceaușescu, pentru a restricționa avortul și contracepția. Actul normativ era menit să genereze o demografie care să mărească numărul de forţă de muncă.
Oricum, Ceauşescu avea paranoia să fie şeful unui stat mai mare decât era atunci când a preluat puterea, de la Gheorghiu Dej. Din 1960, până în 2021, populația României a crescut de la 18,41 milioane, la 19,12 milioane.
Cu un vârf neprecizat, undeva, în decembrie 1989, de peste 23 de milioane. O creștere medie anuală de 3,9%, timp de 61 de ani. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în 1967: 1,66%. Cea mai mare scădere, în 2002: -1,81%.
2030. Deficitul nesustenabil
Anul ulterior celui în care Ceauşescu a dat D770 a fost cel de maximă exuberanţă demografică, după care aceasta s-a mai domolit. Pe măsură ce româncele, la 63 de ani, şi românii, la 65 de ani, din generaţia '67 şi următoarele, se pensionează, apare o problemă majoră: plata pensiilor de stat.
Cu un deficit al bugetului de pensii ţinut la limita misterului, de către autorităţi, se pare că în prezent pensiile pot fi plătite şi cauzele pentru care uneori întârzie sunt pur birocratice.
Citeşte şi: VIDEO Klaus Iohannis, la Bruxelles, despre pensii: Trebuie să fie garantate a la longue
La plata pensiilor, statul pune diferenţa dintre disponibil şi necesarul de plată. Dar, când decreţeii vor începe să se pensioneze în masă, la orizontul anului 2030 (66 anul D770 + 63 vârsta de pensionare la femei = 2029) va începe criza de plăţi.
Şi va fi tot mai mare. Pentru că din urmă vin generaţii tot mai sumare numeric, ce nu vor putea alimenta cu banii necesari viitorii pensionari. Schemă Ponzi tipică.
Mamae Zorica şi amânarea falimentului
Termenul "faliment" desemnează momentul când o plată nu se mai poate face, pentru că nu mai sunt bani care să o alimenteze. Falimentul "anvelopei de pensii", cum i se spune, poate fi amânat, nu evitat.
Dacă îi faci pe decreţei să se pensioneze cinci, ori trei ani mai târziu, amâni cu cinci, ori cu trei ani activarea problemei. Nu o faci să dispară. Soluţii? Mai multe. Vom înţelege de ce unii politicieni responsabili încearcă acest lucru.
În primul rând, orice an de amânare câştigat e un an în care PIB-ul mai creşte, ceea ce înseamnă că ai un disponibil financiar mai mare pentru plăţi, deci poţi să alimentezi o mai mare parte a deficitului bugetului de pensii, adică să amâni momentul incapacităţii de plăţi. Şi iar creşte PIB-ul, ş.a.m.d..
În al doilea rând, să vorbim despre alternativele la Pilonul I. La francezi, e vorba despre dorinţa lor de a o duce la fel de bine ca acum, adică de a munci mai puţini ani, ei oricum au alternative.
Occidentul a înţeles de mult că se apropie criza, că pensiile de stat, colectate în timp real, de la cei în muncă, pentru a fi daţi banii imediat pensionarilor, vor intra în criză. Iar soluţiile apăruseră organic, din sistemul economic de tip occidental, de secole.
Mamae Zorica, de la Câmpina, care spune că ea merită pensia, pentru că a contibuit la aceasta muncind toată viaţa şi a pus banii deoparte, iar statul să i-i dea, nu înţelege cum stă treaba: ea nu a contibuit la pensia ei, ci la pensia celor care erau pensionari când ea muncea.
Asta înseamnă sintagma "contributivitate". Iar acum, la pensia ei, contribuim noi, cei aflaţi acum în muncă. Problema e că, atunci când noi vom fi la pensie, nu vor mai fi destui contributori în muncă la pensia noastră de stat.
Mamae Zorica şi alternativele
Mamae Zorica, de la Câmpina, se referă la altceva şi nici nu ştie. Alternativele create de democraţiile liberale sunt sistemele de acumulare de bani, eventual cu participare la profit.
Unul este asigurarea de viaţă multianuală, cu participare la profit. 1759 - e anul în care primele asigurări de viață din SUA au fost inventate pentru a ajuta familiile prezbiterienilor, după decesul acestora.
Principiul e simplu. Exact ce crede despre pensia ei mamae Zorica. Contribui, să zicem, timp de 20 de ani, lunar, trimestrial, ori anual. Prima e colectată de asigurător. Acesta investeşte banii (în titluri de stat, fonduri de investiţii şi alte tipuri de active).
O cotă parte, inclusiv un surplus, numit participare la profit, îl pune deoparte, pentru tine. Când ieşi la pensie, poţi cere ca banii puşi deoparte să devină rentă viageră, ori să-i iei pe toţi odată.
Nemţii şi francezii în etate, pe care-i vezi vara plimbându-se cu vaporaşul, pe Dunăre, inclusiv prin România, au astfel de rente viagere. Ei au avut astfel de poliţe de viaţă.
Prezenţa lor în Giurgiu sau Olteniţa, ori în Zimnicea, în port, la o măsuţă scurtă, frugală, în aceste insule de sărăcie şi ignoranţă, în chestiunea pensiilor şi nu numai, este simptomatică.
Mamae Zorica, de la Câmpina, nu are o astfel de rentă viageră. Pe vremea ei, ADAS nu a făcut lobby pentru asta, ca ea să ştie şi să-şi facă o poliţă de viaţă.
Nici mare parte dintre urmaşii ei, inclusiv decreţeii, nu prea au poliţe de viaţă, pentru că ultimii 30 de ani au fost prea agitaţi pentru ca decreţelul să fie convins că va avea 20 sau 30 de ani banii necesari unei astfel de plăţi-metronom.
Asigurările de viaţă multianuale au o sumă asigurată, ce se activează la evenimentul asigurat. Dacă asiguratul decedează, suma asigurată se împarte între cei menţionaţi în poliţă.
Există şi asigurări de viaţă pentru seniori, aşa cum există şi sistemul primei unice, cu care poţi cotiza odată banii pe care i-ai fi cotizat în 10 ani de contract.
Şi pensiile private facultative (Pilonul III) fac acelaşi lucru ca şi poliţele de viaţă, cu diferenţa că nu eşti asigurat. Nu e prea târziu pentru oricine să vadă dacă mai poate să-şi facă o poliţă, ori o pensie pe Pilonul III.
