Una dintre cele mai importante lecții a fost importanța diversificării portofoliului. Investitorii care și-au distribuit investițiile în mai multe clase de active – de la acțiuni și criptomonede până la mărfuri și ETF-uri – au reușit să reducă impactul fluctuațiilor pieței. În același timp, investitorii au realizat că urmărirea „trendurilor fierbinți” poate fi riscantă, iar o abordare echilibrată și fundamentată pe analiză este esențială pentru succesul pe termen lung.
O altă lecție semnificativă a fost rolul crucial al gestionării riscurilor. Instrumentele de pe eToro, cum ar fi Stop Loss și Take Profit, s-au dovedit a fi extrem de utile pentru limitarea pierderilor și asigurarea câștigurilor. De asemenea, comunitatea eToro a evidențiat beneficiile învățării colaborative, în care utilizatorii au schimbat idei și au împărtășit strategii prin intermediul funcțiilor sociale ale platformei.
Pentru 2025, investitorii trebuie să fie atenți la mai multe aspecte cheie.
În primul rând este vorba despre impactul noilor reglementări financiare. Ținând cont de creșterea interesului autorităților de reglementare pentru piețele digitale, inclusiv criptomonedele, investitorii trebuie să monitorizeze schimbările legislative care pot influența performanța activelor lor.
O mare atenție va ttrebui acordată evoluției inteligenței artificiale. Avansul tehnologic continuu va avea un impact direct asupra companiilor listate la bursă. Investitorii ar trebui să urmărească firmele care adoptă IA și să evalueze potențialul acestora de a genera creștere.
Nu în ultimul rând, mare atenție la schimbările economice globale. Într-un context geopolitic incert, investitorii trebuie să fie pregătiți pentru fluctuații economice și să rămână informați cu privire la indicatorii macroeconomici relevanți, cum ar fi inflația, ratele dobânzilor și evoluția piețelor emergente.
Trei investitori de pe platforma eToro au navigat printer toate aceste provocări din anul 2024, extrăgând lecții valoroase despre importanța respectării strategiilor dovedite, a unei abordări răbdătoare și a identificării oportunităților pe termen lung. Cristià Calle, Heloïse Greeff și Neža Molk spun că succesul vine doar din înțelegerea profundă a pieței și din capacitatea de a privi dincolo de tendințele imediate.
Cristia Calle, Investitor Popular la eToro
Cristia Calle este director financiar al unei companii multinaționale cu venituri de peste 100 de milioane de dolari în Australia și Noua Zeelandă. Ea deține un masterat în contabilitate financiară, precum și o diplomă în managementul afacerilor și o alta în drept.
Prin analize cantitative și calitative, scopul său este de a determina valoarea unei companii, concentrându-se pe calculul valorii intrinseci, asigurându-se totodată că există și o marjă de siguranță, acționând cu răbdare și folosindu-se de o analiză bazată pe operațiunile de afaceri (procese).
Ce lecții a învățat în 2024?
Respectarea planului este cu siguranță cea mai importantă lecție re-învățată în 2024. Pot exista multe modalități de a câștiga bani pe piață, dar dacă știi că ceva funcționează, trebuie să te ții de acel lucru, indiferent de ceea ce fac ceilalți.
În plus, cred că este important, și va continua să fie important în viitor, să te concentrezi pe ceea ce știi. Numai astfel poți avea un avantaj pe piață, pentru a te simți mai sigur în ceea ce privește investițiile tale.
În cele din urmă, SUA a înregistrat cele mai bune performanțe și anul acesta. Este un semn că piața bursieră americană este puternică, dar a fi prudent și a sta departe de evaluările prea optimiste este esențial dacă vrei să eviți deprecierile.
Trei lucruri de urmărit în 2025
Supraevaluările de pe piața bursieră din SUA
Un lucru care cred că va ține prima pagină a ziarelor în 2025 sunt evaluările ridicate pe care le au indicii bursieri americani. Unele dintre acestea se bazează pe convingerea că firmele americane sunt mai bune decât companiile lor similare din restul lumii.
Dar, dacă privim mai atent, o parte din performanțele superioare au fost generate de scumpiri, nu de performanțele fundamentale.
Acest ciclu nu poate dura la nesfârșit și ar putea face ca piața bursieră americană să înregistreze performanțe inferioare celor din restul lumii în anii următori, fie printr-o corecție care să readucă evaluările la normal, fie printr-o perioadă prelungită în care piața bursieră nu va obține niciun randament.
În restul lumii este ieftin
În special în China și Europa. Banii s-au îndreptat în exces către SUA, iar aceste zone geografice ar putea beneficia de o revenire la normal a fluxului monetar. Potențiala retragere a banilor din SUA ar putea deveni un catalizator pentru fluxul de bani spre restul lumii.
Consum discreționar
În ciuda faptului că firmele americane sunt supraevaluate, temerile legate de venirea unei recesiuni încă afectează afacerile cu amănuntul.
Încetinirea vânzărilor a fost însă supraestimată, iar unele companii din industria de retail se tranzacționează la multipli foarte atractivi, de exemplu companiile din industria retailerilor de cosmetice.
Helois Greeff, Investitor Popular la eToro
Helois Greeff este bursieră Rhodes, cu un doctorat în Machine Learning la Universitatea Oxford și cercetătoare în AI, cu brevete și numeroase lucrări publicate.
În prezent, ea este unul dintre cei mai copiați investitori de pe platforma eToro, valorificând algoritmii săi personalizați. Strategiile sale de investiții bazate pe inteligența artificială au fost prezentate în Bloomberg, The Economist, Newsweek și alte publicații.
Lecții învățate în 2024
2024 a fost un an al adaptării și al rezilienței. La nivel global, presiunile inflaționiste au continuat să persiste, în timp ce mai multe alegeri de importanță majoră desfășurate pe parcursul anului nu au putut diminua tensiunile geopolitice în creștere.
Am învățat importanța agilității, deoarece piețele au devenit mai reactive la schimbările de politică monetară, orientându-se spre valoare la începutul anului. Alocarea dinamică a activelor a fost crucială pentru a asigura atenuarea volatilității, captând în același timp oportunitățile emergente.
Dincolo de aceste lecții tactice, anul a reafirmat din nou importanța angajamentului și a disciplinei pe termen lung, în ciuda incertitudinii pe termen scurt. Pe măsură ce ne aflăm într-o lume din ce în ce mai nesigură, am găsit stabilitate într-o strategie echilibrată bazată atât pe flexibilitate, cât și pe principii ferme, o abordare care îmi permite să gestionez riscurile în mod eficient.
Trei lucruri de urmărit în 2025
Tendințe geopolitice și de reglementare
Anul 2025 ne va da semnale decisive cu privire la actorii care domină piața AI, deoarece ne așteptăm să asistăm la remodelarea dinamicii comerțului mondial, a piețelor muncii și a reglementărilor.
La fel ca în cursa pentru valorificarea puterii atomice, controlul tehnologiilor AI ar putea defini următoarea forță conducătoare a lumii.
Inteligența artificială și dezvoltarea umană
Cererea de servicii bazate pe AI în domeniul finanțelor, al asistenței medicale și al gestionării lanțului de aprovizionare va continua probabil să crească.
Cu toate acestea, investitorii vor solicita o valoare tangibilă, punând o presiune tot mai mare asupra explorării neîngrădite care a permis domeniului să se extindă.
Tranziția infrastructurii
Guvernele și companiile își vor intensifica probabil investițiile în energia regenerabilă, în mare parte determinate de nevoile de calcul aflate în creștere continuă ale AI.
Orașele care se pot dezvolta rapid vor obține un avantaj decisiv în cursa globală pentru supremația AI.
Neza Molk, Investitor Popular la eToro
Neza Molk deține o diplomă de master în biotehnologie. Este un investitor cu o strategie de investiții este axată pe valoare, un investitor pasionat de găsirea de bijuterii ascunse pe piața bursieră.
Abordarea ei constă în descoperirea companiilor care valorează mai mult decât prețul lor actual de piață, oferindu-i o marjă de siguranță și un potențial puternic de creștere pe termen lung.
Este mereu în căutarea companiilor care au un avantaj unic - un „ingredient secret” - care le diferențiază de concurenți. Fie că este vorba de fundamente solide, de capacități inovatoare sau de o strategie excepțională, ea caută factorii care le conferă un avantaj durabil în industria lor.
Pentru a găsi acest lucru, analizează în profunzime datele financiare, tendințele din industrie, produsele și echipele de conducere pentru a descoperi oportunități pe care alții le-ar putea rata. Răbdarea și disciplina sunt esențiale pentru strategia sa, deoarece este nevoie de timp pentru ca piața să înțeleagă adevărata valoare a unei companii.
Lecții învățate în 2024
Anul acesta mi-a reamintit cât de imprevizibile pot fi piețele. În ciuda incertitudinilor globale, mai multe clase de active, inclusiv acțiunile, aurul și criptoactivele, au atins noi maxime. În timp ce unele domenii păreau supraevaluate în comparație cu mediile istorice, câștigurile puternice raportate de companii și o economie rezilientă au continuat să ducă piețele în sus. Piața bursieră a avut o evoluție mult mai bună decât am anticipat, subliniind cât de dificil este să prezici mișcările pe termen scurt.
Pentru portofoliul meu axat pe valoare, anul 2024 a fost o provocare. Multe dintre companiile în care cred au avut performanțe slabe, investitorii concentrându-se pe sectoarele cu creștere puternică, în special pe tehnologie.
Deși este frustrant să vezi cum un portofoliu rămâne în urmă, am învățat importanța de a rămâne disciplinat. Abandonarea unei strategii dovedite din cauza frustrării poate duce la greșeli costisitoare.
Investițiile de valoare în special necesită răbdare și încredere în inevitabila schimbare a ciclurilor de piață.
În general, acest an mi-a întărit convingerea că menținerea fundamentelor solide și prioritizarea timpului petrecut pe piață, mai degrabă decât încercarea de te sincroniza cu piața, reprezintă adevărata cale către succesul pe termen lung.
Trei lucruri de urmărit în 2025
Acțiunile cu capitalizare mică
Companiile cu capitalizare mică au adesea performanțe bune în perioadele de redresare economică, beneficiind de îmbunătățirea condițiilor de creditare și de creșterea activității consumatorilor.
Aceste companii, de obicei mai agile decât cele mai mari, se pot adapta rapid la mediile de piață în schimbare. Acest segment ar putea oferi un potențial puternic de creștere, în special în industriile în care actorii mai mici excelează în satisfacerea cerințelor piețelor de nișă.
Piețele europene
Europa oferă un peisaj interesant pentru investitorii care caută oportunități subevaluate. În timp ce sentimentul pieței în general poate fi precaut din cauza îngrijorărilor legate de creșterea lentă, multe companii își demonstrează în mod discret reziliența și potențialul de expansiune.
Cred că o cercetare atentă poate dezvălui companii din Europa care prosperă în ciuda provocărilor economice, făcând din această regiune una de urmărit pentru investitorii dispuși să sape mai adânc și să găsească valoare.
Politicile economice ale Chinei
China s-a confruntat cu turbulențe economice în ultimii ani, dar redresarea este inevitabilă pentru o piață de mărimea și importanța sa globală.
Văd China ca pe o piață subevaluată, cu oportunități pentru investitorii dispuși să facă o analiză profundă. În opinia mea, nu toate companiile sunt potrivite, dar găsirea celor cu fundamente solide și potențial pe termen lung ar putea fi profitabilă pe măsură ce piața se stabilizează.