În aceeași zi, Zuckerberg a pierdut 29 mld. $, iar în buzunarele lui Bezos au intrat 20 mld. $

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 04.02.2022 - 13:44
În aceeași zi, Zuckerberg a pierdut 29 mld. $, iar în buzunarele lui Bezos au intrat 20 mld. $. / Foto: pmnewsnigeria.com

Mark Zuckerberg, co-fondatorul Facebook, a pierdut 29 de miliarde de dolari joi, 3 februarie, după ce acțiunile Meta Platforms Inc s-au prăbușit pe burse, dar în același timp buzunarele lui Jeff Bezos s-au mai umplut cu 20 de miliarde de dolari datorită câștigurilor Amazon.

SHARE

Meta Platforms Inc., compania mamă a Facebook, a înregistrat joi, 3 februarie, cel mai abrupt declin zilnic al unei companii americane pe burse din istorie.

Acțiunile Meta s-au prăbușit cu 26%, ștergând din valoarea companiei peste 200 de miliarde de dolari, ceea ce a făcut ca averea pe hârtie a lui Zuckerberg, estimată de Forbes, să scadă cu 29 de miliarde de dolari, până la 85 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Mark Zuckerberg deține circa 12,8% din Meta, compania mai bine cunoscută, deocamdată, ca Facebook. 

Citește și: Gropile nu le numără nimeni, dar Guvernul vrea să crească și de 5 ori amenzile pentru rovinietă

Analiştii Bloomberg Billionaires Index susţin că această scădere este suficientă pentru a-l exclude pe Zuckerberg de pe lista celor mai bogaţi zece oameni din lume, pentru prima dată după luna iulie 2015.

Numărul de utilizatori Facebook s-a plafonat

Acţiunile Meta au înregistrat colapsul istoric, după ce rezultatele trimestriale publicate miercuri au arătat că numărul de utilizatori ai Facebook nu a crescut comparativ cu trimestrul anterior, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la creşterea viitoare a companiei.

Citește și: VIDEO „Curba morții”, de la ieșirea din Onești spre Bacău, sfințită de un preot

Pentru Meta rezultatele dezamăgitoare pentru trimestrul patru al anului trecut se adaugă altor provocări. Compania este vizată de mai multe anchete ale autorităţilor de reglementare şi de asemenea este în mijlocul unei tranziţii strategice la metaverse. În paralele, alte platforme precum TikTok şi YouTube câştigă teren în rândul utilizatorilor tineri.

Profitul Amazon a crescut grație investițiilor în producătorul de mașini electrice Rivian

Jeff Bezos, a câștigat 20 de miliarde de dolari joi, 3 februarie, după anunțul privind câștigurile Amazon. Bezos, fondatorul și președintele companiei de e-commerce Amazon, deține aproape 9,9% din aceasta, potrivit datelor Refinitiv, și este al treilea cel mai bogat om din lume, potrivit Forbes.

Citește și: Valentine’s Day: 5 destinații romantice de city-break, pentru posesorii de certificat verde

Profitul Amazon a urcat vertiginos la sfârșitul anului 2021, grașie investițiilor în producătorul de mașini electrice Rivian. De asemenea, Amazon a anunțat că va mări prețurile abonamentelor anuale Prime în SUA, ceea ce a dus la o creștere a acțiunilor sale cu 15% în tranzacțiile extinse.

Averea lui Jeff Bezos a crescut cu 57%, până la 177 de miliarde de dolari, în 2021, față de anul precedent, potrivit Forbes, în mare parte mulțumită creșterii exponențiale în timpul pandemiei a cumpărăturilor online.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te