După ce au ajuns să ceară pe două, trei nopți de cazare cât pe o săptămână la un hotel echivalent în Bulgaria sau Grecia, hotelierii de pe litoralul românesc se plâng că au cu 10% mai puțini turiști în vârful de sezon față de vara trecută, considerată cea mai proastă din ultimii ani, și spun că nu mai cresc tarifele în august, ca în alți ani.
„N-au mai crescut tarifele de la 1 august. Avem undeva cu 10 la sută mai puțini turiști, motiv ca să menținem tarifele și să nu le creștem.
Exista în anii trecuți un prag unde se mai făcea o majorare, nu este cazul acum, după un an în care românii au călătorit mai mult pentru că ieșisem din pandemie, acum tarifele majorate în toate destinațiile îi determină pe români să reconsidere bugetele de vacanță.
Citește și: Aurelian Temișan, oripilat de Litoral: Prețuri mari, servicii proaste. În 100 m, 14 muzici diferite
Lipsa de promovare, problemele legate de plaje şi tot ce a însemnat acest scandal al plajelor au contribuit negativ asupra numărului de turiști”, a declarat Corina Martin, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) şi preşedinte de onoare RESTO Constanța, potrivit dobrogea.tv.
Cele mai mici prețuri la cazare pe Litoral, la 3*, în august 2023: Mamaia - de la 300 lei/zi, Eforie - 290 lei/zi, Neptun - 350 lei/zi
În cele mai multe dintre unitățile de cazare de pe Litoral ultimile majorări de prețuri s-au făcut în perioada 15-25 iulie. Fiecare hotelier a decis singur data și procentul cu care a crescut tarifele. Iar acesta a fost de aproximativ 30%.
Cele mai mici prețuri la cazare, la 3, în Mamaia pornesc, în august, de la 300 de lei/zi/cameră/2 adulți. La 4*, tarifele pleacă de la 500 lei/zi/cameră/2 adulți.
Citește și: Cina în portul de „fițe” din Constanța pentru o familie cu 2 copii, 700 de lei. Antricot - 140 lei
În Eforie Nord, la 3*, te poți caza în august cu minimum 290 lei/zi/cameră/2 adulți doar la un hotel, conform booking.com. Apoi, tarifele la 3* sunt de la 360 lei/zi/cameră/2 adulți în sus. La 4*, tarifele pleacă de la 600 lei/zi/cameră/2 adulți.
Citește și: FOTO „Condiții” la un hotel de 350 lei pe noapte în Mamaia: Igrasie, pereți scorojiți, baie jalnică
La Neptun, la 3*, în august, tarifele la hotel încep de la 350 lei/zi/cameră/2 adulți. Iar cine vrea să stea la 4* trebuie să scoată din buzunar minimum 700 lei/zi/cameră/2 adulți.