„Afacerea” Roșia Montană nu a pornit, așa cum s-a scris în presă, de la celebrul Frank Timiș. Nici măcar de la întâlnirea acestuia cu ambasadorul României în Australia și Noua Zeelandă, Ioan Gâf-Deac, teleportat în diplomație în anul 1996, fără nici un fel de abilitate care să-l recomande pentru postul respectiv, a scris istoricul Mădălin Hodor.
„Asta dacă nu ne referim la faptul că a fost inginer în Valea Jiului (1976-1985), director adjunct la Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei (1985-1990) și ministru secretar de stat în Ministerul Industriilor (1992-1996) responsabil de «coordonarea strategică a industriei de apărare și a domeniului de resurse minerale și energetice».
Fix omul pe care vrei să-l trimiți în Australia, dacă ai oarece «interese strategice» în domeniul mineritului. Sau dacă vrei să stabilești niște contacte pentru o afacere viitoare”, a menționat istoricul.
Mădălin Hodor explică și despre ce afacere era vorba, respectiv preluarea „în regie proprie” a rămășițelor din planul nuclear al lui Nicolae Ceaușescu.
„Știți desigur că cel mai important proiect al anilor 80’ al dictatorului comunist a fost construirea centralei nucleare de la Cernavodă, cea care ar fi trebuit să fie primul pas spre independența energetică totală a RSR, în viitorul utopic imaginat de Ceaușescu.
Exact așa, adică Viitorul, s-a numit și operațiunea de furt tehnologic orchestrată de către DIE (Direcția de Informații Externe) începând cu anul 1983, operațiune prin care Securitatea încerca să «procure gratis» documentația tehnologică a reactoarelor CANDU canadiene.
Cum? Prin spionarea și, unde a fost posibil, mituirea specialiștilor trimiși în România. Înainte să vă grăbiți să afirmați că era normal și patriotic să procedezi așa, trebuie să precizez că întreaga operațiunea a fost un eșec lamentabil și nu a produs, în ciuda rapoartelor entuziaste cu «economisirea a n.. ore de cercetare», decât antagonizarea partenerilor externi și un scandal internațional de proporții”, a menționat Mădălin Hodor.
Nu toți partenerii canadieni puteau fi mituiţi sau de spionaţi. Unora, care aveau un profil de înaltă clasă, trebuia să li se ofere ceva pe măsură pentru colaborare.
„Astfel, magnatului de origine slovacă Stephen Boleslav Roman, stăpânul unui uriaș imperiu care cuprindea și cea mai mare mină de uraniu din lume, Nicolae Ceaușescu i-a oferit, ați ghicit, aurul de la Roșia Montană.
Cavalerul ordinului papal al Sfântului Gheorghe (din 1963) și omul de afaceri al cărui avocat fusese, înainte să devină președintele Statelor Unite, Richard Nixon, trebuia ca în schimbul aurului să facă lobby pe lângă guvernul canadian pentru ca acesta să aprobe exportul tehnologiei CANDU apoi să participe la dezvoltarea sectorului minier din RSR”, potrivit lui Mădălin Hodor.
