CNAIR a semnat contractul pentru execuţia a încă 29 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania

DE Valentin Mirică | Actualizat: 12.06.2020 - 18:21
Foto: CNAIR
Foto: CNAIR

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul în valoare de aproape 69 de milioane de euro pentru execuţia subsecţiunii 3C2, Chiribiş - Biharia (km 30+550 - km 59+100), care face parte din Autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea.

SHARE

Potrivit unui comunicat al CNAIR, antreprenorul este Asocierea Trameco SA - Vahostav SK, a.s. - Drumuri Bihor SA - Drum Asfalt SRL - East Water Drillings SRL, iar valoarea contractului este de 326,515 milioane de lei, fără TVA (aproximativ 69 de milioane de euro). Termenul contractual pentru proiectare este de 6 luni, iar cel pentru execuţie este de 18 de luni.

Proiectul va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile. Perioada de garanţie a lucrărilor efectuate a fost stabilită la 10 ani.

Subsecţiunea 3C2 (Chiribiş - Biharia) se întinde între km 30+550 şi km 59+100 (28,55 km), începe în zona localităţii Sînlazar (intersecţia cu drumul naţional DN 19E) şi tranzitează o zonă de câmpie, între localităţile Mişca şi Chislaz, unde DN 19E (Chiribiş - Salard - Biharia) a fost deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 km.

Traseul continuă la sud de localitatea Pocluşa de Barcău, se înscrie din nou în lungul DN 19E, între localităţile Sarsig şi Hăuceşti şi intersectează DJ 767 (Tiglead - DN 19E), la km 39+950. La km 40+980, traseul autostrăzii trece prin aria protejată Fegernic, pe o lungime de aproximativ 100 de metri, iar la km 41+319 intersectează DC 42. Traseul autostrăzii ocoleşte la nord localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local situat la sud de localitatea Sălard.

În continuare, traseul autostrăzii se îndreaptă spre graniţa româno-ungară, intersectând DN 19E, la km 55+100, drum naţional ce va fi deviat de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te