"Toată lumea a înţeles că un lockdown total nu poate să fie soluţia cea mai bună. Cred că oamenii au înţeles ce înseamnă şi responsabilitatea personală şi ce înseamnă responsabilitatea de breaslă, şi eu cred că, dacă va veni al doilea val şi nu vom avea vaccin până atunci, lucru care e foarte posibil, cred că măsurile vor fi de altă natură decât au fost acum două luni. Nu cred că economia România îşi mai permite aşa ceva. Înţeleg ce înseamnă riscul medical, riscul epidemiologic, nu îl subestimăm, nu credem în teoria conspiraţiei, dar cred că va trebui să existe o balanţă între măsurile obligatorii pentru a încetini răspândirea unei boli, indiferent care, şi efectele pe care aceste măsuri le produc. Nu cred că ne mai permitem un al doilea val de măsuri de acest gen, din punct de vedere economic", a declarat Dragoş Anastasiu, potrivit Agerpres.
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană a subliniat că măsura de carantină totală a avut ca efect o factură enormă care trebuie plătită.
"La nivel economic, am înţeles cu toţii ce înseamnă lockdown şi care sunt efectele şi că există o factură enormă pe care cineva trebuie să o plătească. Prin izolare la domiciliu putem evita orice fel de boală, putem evita, prin interzicerea tutunului, foarte multe boli cardio-vasculare şi pulmonare, deci există măsuri prin care putem evita orice boală pe lumea aceasta, întrebarea este cu ce costuri", a argumentat Dragoş Anastasiu.
Preşedintele AHK a arătat că Guvernul României, spre deosebire de cel al Germaniei, nu poate ajuta foarte mult economia, din cauza deficitului bugetar masiv.
"Această pandemie ne învaţă nişte lecţii, întrebarea este dacă noi suntem dispuşi să le gestionăm. Ne învaţă că dacă nu ne punem nişte bani deoparte atunci când ne e bine, atunci vom avea dificultăţi majore când ne va fi rău. Comparăm Germania cu România, acolo există excedente bugetare de ani de zile, şi acum economia a fost ajutată masiv. La noi există deficite bugetare de ani de zile şi acum când există probleme de acest gen, nu sunt bani pentru a ajuta economia. Per total, va trebui să ne gestionăm altfel bugetul naţional, va trebui să facem o restructurare a aparatului de stat, va trebui să evităm şi noi, antreprenorii, tot ce înseamnă evaziune fiscală, veniturile la bugetul statului vor trebui să crească, cheltuielile să scadă, să mergem pe excedente, nu pe deficite, şi atunci vom avea bani să ajutăm altfel. În acest moment, Guvernul are casele destul de goale, şi nu e vina Guvernului actual, şi nici măcar a celui trecut, ci a tuturor guvernelor din ultimii 30 de ani", a menţionat Dragoş Anastasiu.