duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

A apărut polița Casco care asigură și mașini vechi de 20 ani. E de două ori mai ieftină

Data publicării: 27.03.2025 • 12:31 Data actualizării: 27.03.2025 • 13:10
A apărut polița Casco care asigură și mașini vechi de 20 ani. E de două ori mai ieftină - Foto: Freepik/ gpointstudio
A apărut polița Casco care asigură și mașini vechi de 20 ani. E de două ori mai ieftină - Foto: Freepik/ gpointstudio
O femeie stă sprijinită de botul maşinii, după un accident, în timp ce un bărbat îi schimbă anvelopa - Foto: Freepik/CC0
O femeie stă sprijinită de botul maşinii, după un accident, în timp ce un bărbat îi schimbă anvelopa - Foto: Freepik/CC0

A apărut polița Casco care asigură și mașini ce sunt vechi de până la 20 ani. Este de două ori mai ieftină decât cea pentru maşini aflate la cel mult cinci ani de la ieşirea pe poarta uzinei.

Eazy Asigurări, societate controlată de fondatorul Superbet, Sacha Dragic, lansează un pachet de produse de asigurare, pe lângă linia RCA.

Potrivit lui Cristian Ionescu, CEO al Eazy Asigurări, primul produs care va fi lansat este asigurarea CASCO, ce va fi disponibilă începând cu 7 aprilie.

La acest capitol, Eazy vine cu o ofertă rară pe piața locală. Este vorba despre o asigurare destinată mașinilor cu vechime între 6 și 20 de ani, adică peste 75% din cele 11 milioane de autovehicule înregistrate în România.

A apărut polița Casco care asigură și mașini vechi de 20 ani. E de două ori mai ieftină

„Una dintre cele două variante de CASCO este un produs pentru o piață destul de neacoperită. Este vorba de autovehicule cu vechime între 6 și 20 de ani.

Piața din România are undeva la 1 milion de polițe CASCO, deși există 11 milioane de mașini. Încercăm cu mașini mai vechi.

Produsul este modular și acoperă riscuri limitate, cum ar fi coliziunile, fenomenele atmosferice, FLEXA, dezastrele naturale și încă două-trei clauze tradiționale. Facem o segmentare complexă, deci există și un sistem de pricing complex.

Citeşte şi: Eazy Asigurări își accelerează dezvoltarea pe piața din România

Vă pot spune, însă că, față de asigurare CASCO standard, prima este cu 50% mai mică, pentru că nu sunt acoperite riscuri precum avarii în parcare, cosmetizare și altele”, a explicat Valentin Ciobanu, director de subscriere al Eazy.

FLEXA înseamnă incendiu, trăsnet, explozie şi căderi de corpuri aviatice. Eazy lansează și un produs CASCO pentru mașini cu vechime mai mică de 6 ani, care include o clauză de asistență rutieră.

”Eazy Total are acoperirile uzuale. Coliziuni, orice se întâmplă cu mașina din vina șoferului, FLEXA, avarii în parcare. Va avea un set complet de acoperiri.

Citeşte şi: Incendiu puternic în urma unui scurtcircuit. Două locuințe, cuprinse de flăcări

Clienții pot alege clauze suplimentare, ca anvelope, apă la motor, folosirea mașininii în off road și mai ales asistență rutieră, care are o componentă inclusă în pachetul de bază, dar poate fi extinsă printr-o clauză.

Este un produs complex. Clientul poate alege acoperirile pe care le consideră optime.”, a mai spus Valentin Ciobanu.

Pe lângă polița CASCO, Eazy va lansa anul acesta și o poliță de locuință și una de călătorie, acoperind astfel toată aria produselor de retail cele mai căutate, după cum scria Economica.net în urmă cu două luni.

O femeie stă sprijinită de botul maşinii, după un accident, în timp ce un bărbat îi schimbă anvelopa - Foto: Freepik/CC0

Conform CEO-ului Cristian Ionescu, societatea a dezvoltat un sistem care permite lansarea rapidă a oricărui produs. „Produsul CASCO a fost dezvoltat în șase luni.

Am dezvoltat un sistem care permite să dezvoltăm produsele foarte rapid. Avem un product configurator.”, a declarat Ionescu.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră