Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică - inclusiv apartamente şi camere de închiriat -, în anul 2023, au însumat 13,64 milioane persoane, în creştere cu 10,5% faţă de anul 2022, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
19,5 milioane de turiști români au plecat în străinătate în 2023. Cum a mers turismul în România?
„Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2023, au însumat 13.647.300 persoane, în creştere cu 10,5% faţă de anul 2022.
Din numărul total de sosiri, în anul 2023, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,6%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 15,4%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2023 au însumat 29.171.100, în creştere cu 9,8% faţă de cele din anul 2022”, arată datele INS.
Citește și: Un fotograf străin, despre viața la București: ”Această clădire ar trebui aruncată în aer”
Din numărul total de înnoptări, în anul 2023, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 15,3%.
Durata medie a şederii în anul 2023 a fost de 2,1 zile, atât la turiştii români, cât şi la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în anul 2023 a fost de 30,7% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 1,3 puncte procentuale faţă de anul 2022.
Ce destinații preferă turiștii în România
Pe judeţe, în anul 2023, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1.829.000 persoane), Constanţa (1.573.900 persoane) şi Braşov (1.513.500 persoane) iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (5.203.100), Municipiul Bucureşti (3.623.100) şi Braşov (2.848.700).
Citește și: Dealul dragostei din Apuseni, locul în care moții se iubeau cu foc. A ajuns celebru în toată lumea
Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2023 au provenit din: Germania (218.300 persoane), Italia (186.700 persoane) şi Israel (150.500 persoane).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2023 de 14.777.100 persoane, în creştere cu 16,4% faţă de anul 2022.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2023 de 19.449.000 persoane, în creştere cu 12,6% comparativ cu anul 2022.